Comitetul Național pentru Situații de Urgență din România a actualizat lista țărilor cu risc epidemiologic sporit.
Astfel, persoanele care sosesc în România din aceste țări, regiuni sau teritorii incluse în așa-numita „zonă galbenă” trebuie să stea în carantină timp de 14 zile.
De asemenea, Republica Moldova rămâne în zona galbenă, iar moldovenii care intenționează să plece în România vor fi obligați să stea în carantină (15 zile), chiar dacă prezintă un test negativ la COVID-19 (10 zile). Totuși, dacă persoanele au avut coronavirus și s-au tratat în ultimele 90 de zile, fie au fost vaccinați cu ambele doze vor fi scutiți de carantină.
Comitetul Național pentru Situații de Urgență din România își motivează măsură prin persistența unui număr crescut de persoane infectate pe teritoriul României, precum și prin apariția zilnică a unor cazuri noi de persoane infectate atât prin circulația virusului pe teritoriul național, cât și prin importarea acestuia odată cu revenirea în țară a persoanelor posibil infectate.
În alcătuirea listei cu zonele „galbene” s-a ținut cont de rata de incidență cumulată la 100.000 locuitori, conform datelor publicate de ECDC joi, 11 martie 2021, pentru perioada 22 februarie – 7 martie 2021.
Intrarea în carantină a persoanelor care vin din aceste țări este obligatorie chiar și pentru cei care prezintă un test PCR cu rezultat negativ. În acest caz, măsura se aplică pentru 10 zile.
Pentru călătorii care nu au făcut testul, carantina durează 14 zile.
Măsura nu li se aplică celor care, la intrarea în România, fac dovada că sunt vaccinați cu ambele doze sau că au avut, în ultimele 90 de zile, COVID-19 și s-au vindecat. De asemenea, persoanele aflate în tranzit nu vor sta în carantină.
Lista țărilor cu risc epidemiologic ridicat:
Pe listă figurează 51 de state sau teritorii. Cea mai importantă modificare față de precedenta listă este că, după mult timp, Statele Unite NU mai figurează pe listă. De asemenea, Canada, țară unde sunt numeroși emigranți români, rămâne în afara listei.
În schimb, multe dintre statele europene, inclusiv Spania, Italia, Franța, Ungaria, dar și Marea Britanie, unde sunt comunități importante de români, se mențin în „zona galbenă”. În cazul Spaniei CNSU precizează că în ultima săptămână această țară a raportat mai puține cazuri, în urma eliminării unor date duplicate de la începutul pandemiei până în prezent, astfel încât rata de incidență din ultima săptămână nu reflecta situația de fapt.
Israelul, Bulgaria, dar și Maldive, vizate în general de turiștii români, rămân și ele pe lista țărilor pentru care se impune carantina.
În schimb, Turcia și Grecia nu figurează în continuare pe lista galbenă. Și Germania, scoasă de pe listă încă de la actualizarea din 19 februarie, rămâne în zona „verde”.