Programul Prima Casă devine mai puțin atractiv pentru cetățeni. Potrivit Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului, în ultimele șase luni doar 50 de tineri au solicitat credite parțial garantate de stat, comparativ cu 500 de cereri înregistrate în prima jumătate a anului 2022. Creditele au devenit prea scumpe, spun beneficiarii. Guvernul susține că va continua să ofere compensații, dar încă nu a oferit detalii.
La 1 iulie 2022, rata dobânzii la creditele contractate de către cetățeni în cadrul Programului Prima Casă a crescut de aproape două ori, până la 12,72% . Din luna ianuarie, băncile au majorat dobânzile cu încă două puncte procentuale. Unii dintre beneficiarii programului spun că le este greu să achite o dobândă lunară de doua ori mai mare decât cea inițială.
„În luna iulie am aflat că nu am nici un fel de compensație, suma mea crescuseră din suma care era inițial, trebuia să achit mai mult decât achitam, cu o mie de lei. Acum, din luna ianuarie am primit scrisoare de la bancă că iarăși a crescut această rată, iar cu o mie de lei. La moment, suma finală pe care trebuie să o achit este de două ori mai mare decât era inițial”, a spus Natalia Bzovaia.
Numărul beneficiarilor programului prima casă a scăzut semnificativ în a doua jumătate a anului trecut, din cauza majorării ratei creditelor, susține reprezentantul Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului, Vadim Îndoitu. El menționează, în acest sens, necesitatea continuării programelor de susținere a populației.
„Când rata dobândii crește brusc, pentru familii, poate duce la riscul neexecutării garanții de stat și pierderii locuinței de către beneficiarul programului, respectiv, aceste compensații vin pentru a susține beneficiarul activi, iar faptul că avem doar patru garanții executate, în acest timp însemnă că mecanismul de compensare a creșterii dobânzilor a fost destul de bun și este important că ele să continuă și în anul următor pentru a micșora povara creșterilor asupra beneficiarilor programului”, a conchis Vadim Îndoitu.
Amintim că la mijlocul anului trecut Guvernul a alocat 42 de milioane de lei din fondul de rezervă pentru a acoperi o parte din majorarea dobânzii la credite pentru beneficiarii programului Prima Casă. În luna decembrie, prim-ministra Natalia Gavrilița a anunțat că în 2023 Guvernul va compensa majorarea ratei dobânzii în proporție de 67 de procente, dar nu se cunosc alte detalii.
Programul de stat „Prima Casă” a fost lansat în martie 2018. În baza acestui program, până în prezent, au fost procurate aproape 8100 de locuințe.