Diana Scobioală este noul judecător al Republicii Moldova la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Un anunț în acest sens a fost făcut de către fostul ministru al Justiției, Fadei Nagacevschi, care se află la Strasbourg.
Din 2015, Diana Scobioală deține șefia Institutului Național al Justiției. În 2020, aceasta a fost aleasă pentru al doilea mandat.
Anterior, a activat timp de nouă ani la Ministerul Justiției, întâi în calitate de specialistă principală la Direcţia principală agent guvernamental și relaţii internaţionale, iar ulterior a devenit șefa direcției. În mediul academic este conferențiară universitară și membră a școlii doctorale la Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova și formatoare la INJ.
Comisia specială din cadrul Ministerului Justiției a desemnat trei candidați la funcția de judecător la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO). Diana Scobioală însă a câștigat bătălia.
Ultimă oră! Nagacevschi anunță de la Strasbourg cine este noul judecător la CEDO din partea Moldovei
Este vorba despre Nicolae Eșanu a fost viceministru al Justiției între anii 2004 și 2009, în timpul guvernelor conduse de Vasile Tarlev și Zinaida Grecianîi.
Vladimir Grosu, care din 1997, Vladimir Grosu este în prezent conferențiar universitar și avocat. În 2015 Grosu a ocupat funcția de ministru al Justiției, în guvernul Gaburici și Diana Scobioală.
Cine este Diana Scobioală – activitate?
2015 – membru Școlii Doctorale Științe Juridice, Facultatea de Drept Universitatea de Stat din
Moldova, specialitatea drept internațional și european public.
2014 – 2016 – Conferenţiar universitar, Academia de Administrare pe lângă Guvern, disciplina
Drept internaţional public.
2012 – prezent – Formator al Institutului Naţional al Justiţiei.
2012 – 2016 – Universitatea Academiei de Ştiinţe a Moldovei, şcoala doctorală a Institutului
de Cercetări Juridice şi Politice, conducător de doctorat.
2006 – prezent – Conferenţiar universitar, titular al Departamentului Drept Internaţional şi
Dreptul Relaţiilor Economice Externe, Facultatea de Drept, Universitatea de Stat din Moldova,
disciplinele: Drept internaţional public, Protecţia internaţională a drepturilor omului,
Dreptul material şi procedural al Convenţiei europene a drepturilor omului, Principiile
aplicării Convenţiei europene a drepturilor omului, Jurisdicţia internaţională penală.
2004 – 2006 – Conferenţiar universitar interimar la Facultatea de Drept, Universitatea de Stat
din Moldova, Chişinău, filiera francofonă, disciplinele Drept Internaţional Public, Drept
diplomatic şi consular, Dreptul Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, Dreptul
contenciosului internaţional, Jurisdicţia internaţională penală, Dreptul internaţional al
drepturilor omului.
1998 – 2004 – Lector la Facultatea de Drept, Universitatea de Stat din Moldova, Chişinău,
filiera francofonă, disciplinele Drept Internaţional Public, Drept diplomatic şi consular,
Dreptul Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.
ACTIVITATE PROFESIONALĂ ADMINISTRATIVĂ:
2015 – prezent – Director al Institutului Național al Justiției
2007 – 2011 – Şef al Direcţiei Generale Relaţii Internaţionale şi Integrare Europeană,
Ministerul Justiţiei.
2004 – 2007 – Şef al Direcţiei Principale Agent Guvernamental, Vicedirector al
Departamentului Relaţii Internaţionale şi Integrare Europeană, Ministerul Justiţiei.
2005 – 2006 – Secretar al Comisiei guvernamentale permanente pentru organizarea executării
hotărârilor definitive ale Curţii Europene a Drepturilor Omului versus Republica Moldova.
2003 – 2005 – Membru alternativ în cadrul Consiliului pentru Refugiaţi.
2004 – 2004 – Director-adjunct al Direcţiei Agent Guvernamental şi Relaţii Internaţionale,
Ministerul Justiţiei, Şef al secţiei Agent Guvernamental.
2002 – 2004 – Specialist principal, Ministerul Justiţiei, Direcţia Agent Guvernamental şi
Relaţii Internaţionale, Secţia Agent Guvernamental.
ACTIVITATE CIVICĂ:
19 aprilie 2019 – Membru al Comisiei de licențiere a activității notariale.
2013 – 2015 – Membru ales al Colegiului de evaluare a performanţelor judecătorilor al
Consiliului Superior al Magistraturii.
ACTIVITĂŢI ÎN CADRUL CONSILIULUI EUROPEI
2012 – prezent – Coordonator naţional al Programului HELP al Consiliului Europei.
2012 – 2013 – Reprezentantul Comitetului Director pentru Cooperare Juridică al Consiliului
Europei (CDCJ) în cadrul Comitetului Director pentru Media şi Societatea Informaţională a
Consiliului Europei (CDMSI).
2011 – 2012 – Reprezentantul CDCJ în cadrul Comitetului consultativ al Convenţiei pentru
protecţia persoanelor contra prelucrării automatizate a datelor cu caracter personal (T-PD)
2010 – 2011 – Reprezentantul CDCJ la European Dialog on Internet Governance (EuroDig)
2010 – 2011 – Reprezentantul CDCJ la Internet Governance Forum (IGF)
2009 – 2013 – Membru ales pentru 2 mandate consecutive în Biroul CDCJ.
2005 – 2012 – Membru al Comisiei Europene pentru Eficacitatea Justiţiei a Consiliului Europei
(CEPEJ)
2005 – 2013 – Membru al CDCJ.
ALTE ACTIVITŢI PROFESIONALE:
1997- 1998 – Proiectul TACIS-APC, „Implementarea Acordului de Parteneriat de Cooperare,
încheiat între Comunitatea Europeană şi Republica Moldova”, expert local.
ACTIVITATE ŞTIINŢIFICĂ:
2019 – membru al colegiului de redacţie al Revistei Academiei de Justiție a
Armeniei.
2015 – membru al colegiului de redacţie al Revistei Academiei Naționale a
Procuraturii Ucrainei, УДK 343.166, ББK 67.9.
2015 – membru al colegiului de redacţie al Revistei Institutului Național al Justiției,
ISSN 1857-2405, categoria B.
2013 – membru al colegiului de redacţie al Revistei moldoveneşti de drept
internaţional şi relaţii internaţionale, ISSN 1857-1999, categoria B.
2004 – prezent – membru al Seminarului ştiinţific de profil la specialitatea 12.00.10 – drept
internaţional public / 552.08 – drept internaţional şi european public.
CONDUCERE DOCTORAT
2010 – prezent – conducător de doctorat, abilitare nr. 1078 din 3 iunie 2010.
30 august 2018 – susținerea tezei de doctorat a dlui L. Antohi la specialitatea 553.08 – drept
internaţional şi european public, tema „Principiul subsidiarității în dreptul internațional al
drepturilor omului”.
3 septembrie 2015 – susținerea tezei de doctorat a dlui A. Morărescu la specialitatea 553.08 –
drept internaţional şi european public, tema „Principiul proporționalității în sistemul
Convenției europene a drepturilor omului”.
EDUCAŢIA:
2010 – 2012 – Cursuri de limba engleză, (378 ore), B1 Threshold level, certificat nr.3938,
International Language Trening Center, Chișinău.
10-21 octombrie 2011 – Curs de formare iniţială a mediatorilor (80 ore), certificat nr. 19784,
Academia de Administrare Publică de pe lângă Preşedintele Republicii Moldova.
2009 – 2011 – Studii postdoctorat, Academia de Ştiinţe a Moldovei, teză de habilitat, susţinută
în cadrul Institutului de Cercetări Juridice şi Politice al Academiei de Ştiinţe a Moldovei la
29 august 2014, „Esența și efectele actului jurisdicțional internațional”, doctor habilitat în
drept internaţional.
1998 – 2003 – Studii doctorat, Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Drept, Drept
Internaţional Public, teză susţinută în cadrul Institutului de Filozofie, Sociologie şi Drept de pe
lângă Academia de Ştiinţe din Moldova, „Realizarea dreptului de recurs individual în faţa
Curţii Europene a Drepturilor Omului”, doctor în drept internaţional.
1999 – 2000 – Studii masterat, Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Drept,
magistru în drept public.
27 martie – 15 aprilie 1998 – Institutul Internaţional de Management, curs intensiv de limbă
franceză aplicată în economie, drept, relaţii internaţionale.
1993 – 1998 – Universitatea de Stat din Moldova, Chişinău, Facultatea de Drept, licenţiată în
drept internaţional public.
STAGII ȘI FORMĂRI:
23-27 iulie 2018 – școala de vară formare formatori „Metodologia simulărilor de procese”,
durata totală – 32 ore, INJ, PNUD Moldova, Curtea de Argeș, România.
2-20 iulie 2018 – cursul de comunicare și discurs public, „Dicție cu Vera Nastasiu”, nivel II,
INJ, PNUD Moldova, Chișinău.
15-20 iulie 2017 – școala de vară formare formatori „Metodologia simulărilor de procese”,
durata totală – 32 ore, INJ, PNUD Moldova, Curtea de Argeș, România.
PREMII, MENŢIUNI, DISTINCŢII, TITLURI ONORIFICE:
1 octombrie 2012 – Diplomă premiant al concursului Profesorul anului.
19 octombrie 2009 – Diplomă de onoare, conferită de Ministrul Educaţiei.
25 septembrie 2009 – Diplomă de gradul I, conferită de Guvernul Republicii Moldova.
24 iunie 2009 – Diplomă de onoare, conferită de Ministrul Justiţiei.
19 octombrie 2004 – Diplomă de onoare, conferită de Ministrul Justiţiei.