A trecut un an de când a fost confirmat primul caz de Covid-19 în țara noastră. Avem astăzi confirmate aproape 200 000 de cazuri de Covid-19, iar Republica Moldova a pierdut peste 4000 de oameni.
În acest context, președintele țării, Maia Sandu, a venit cu un mesaj pe rețelele de socializare. Astfel, șefa statului menționează că acest an a fost unul ”greu pentru profesori, antreprenori, agricultori, pentru familiile cu copii și pentru bătrâni singuri. Un an istovitor pe umerii eroilor noștri – medicii, asistenții medicali, felcerii”.
”Un an al tristeții, în care cu toții am pierdut pe cineva drag. Un an tragic pentru mii de familii. Un an tragic pentru toată țara noastră. Am trăit un an plin de durere. Cei pe care i-am pierdut vor rămâne veșnic în amintirea noastră”, menționează președintele.
Maia Sandu mai spune că, din păcate, a fost și un an în care deciziile nu au fost luate la timp sau au fost greșite. Un an în care economia a suferit foarte mult din cauza pandemiei, secetei și ”iresponsabilității celor de la guvernare, iar sistemul de sănătate a ajuns în prag de colaps”.
”În lupta cu pandemia, singurul nostru dușman, al tuturor, este virusul. Vom reuși să oprim pandemia doar dacă suntem împreună. Ca măsură de prevenire, instituțiile responsabile trebuie să ia decizii corecte, rezonabile, bazate pe date, care să conducă la reducerea răspândirii virusului, iar aceste măsuri trebuie comunicate clar și respectate de toți. Trebuie să asigurăm tratamentul eficient al persoanelor infectate și supravegherea evoluției tuturor cazurilor, pentru a preveni agravarea lor”, mai adaugă Sandu.
Totodată, șefa statului spune că este urgent să fie garantat accesul real și rapid al pacienților la medicamente gratuite. Respectiv, statul trebuie să asigure cetățenii cu acces la vaccin sigur și eficient.
”Iar fiecare dintre noi poate face patru lucruri care vor salva vieți: să purtăm mască, să evităm locurile aglomerate, să spălăm mâinile și să ne vaccinăm. În condițiile în care boala face ravagii în toată țara și pierdem medici aproape în fiecare zi, vaccinarea este șansa noastră să învingem virusul și să revenim la o viață normală”, precizează Sandu.
În mesajul său, Maia Sandu vorbește și despre donațiile primite din partea României, dar și a altor țări.
”Donația de vaccinuri promisă de Președintele Klaus Iohannis reprezintă un ajutor foarte mare pentru cetățenii noștri – am putut începe vaccinarea datorită primului lot de vaccin transmis de România. La Bruxelles și Paris am făcut campanie pentru ca UE să pornească un mecanism care să permită mai multe donații de echipamente și vaccin pentru Moldova”, menționează președintele țării.
Totodată, Maia Sandu a precizat că în discuțiile cu Organizația Mondială a Sănătății și cu companiile producătoare de vaccin a insistat să fir grăbită aducerea vaccinului prin platforma COVAX și să putem cumpăra cât mai repede numărul necesar de doze.
”E de datoria noastră, a tuturor, să depunem toate eforturile pentru ca să ieșim cu bine din pandemie. Este nevoie în continuare de solidaritate, de speranță, dar și de multă muncă pentru a reuși”, conchide șefa statului.