Foto: gov.md

Decizie de ultimă oră a CNESP: Stare de urgență în sănătate până pe 15 ianuarie 2022

Decizie de ultimă oră a CNESP: Stare de urgență în sănătate până pe 15 ianuarie 2022

CNSP a decis prelungirea stării de urgență în sănătate publică. Despre asta anunță Guvernul într-un comunicat de presă.

Starea de urgență în sănătate publică, în Republica Moldova, se prelungește până în data de  15 ianuarie 2022. Decizia a fost aprobată astăzi, în cadrul ședinței Comisiei naţionale extraordinare de sănătate publică (CNESP), prezidată de premierul Natalia Gavrilița.

Membrii CNESP au constatat că situația epidemiologică se menține extrem de îngrijorătoare la nivel național. Astfel, în perioada 15 – 21 noiembrie, au fost înregistrate 5.391 cazuri de îmbolnăvire cu virusul Sars-CoV-2, dintre care 80% în rândul persoanelor nevaccinate. De asemenea, acoperirea vaccinală națională cu schemă completă este sub 27%.

Conform datelor Centrului European de Control al Bolilor, în majoritatea țărilor din regiunea europeană situația epidemiologică prin COVID-19 în prezent se deteriorează, fiind înregistrată o creștere a rapidă a numărului de cazuri noi. Țările cu o rată de vaccinare redusă sunt cel mai grav afectate.

Astfel, membrii CNESP au decis să mențină restricțiile actuale la nivel național, cu posibilitatea de revizuire a acestora în funcție de evoluția situației epidemiologice.

Totodată, conform deciziei aprobate astăzi de CNESP, studenții din învățământul profesional tehnic și cel superior vor avea posibilitatea să susțină examenele cu prezența fizică, în cazul în care în localitate se atestă prag de alertă portocaliu.

Hotărârea nr. 65 din 26 noiembrie 2021 poate fi descărcată aici: https://bit.ly/3DVzcJ5

Dosar Media

Ai o noutate?