Cu 70 de voturi ale deputaților, a fost aprobat, în cea de-a doua lectură, proiectul de lege cu privire la interzicerea deconectărilor de la servicii locativ-comunale în perioada rece a anului 1 noiembrie 2022 – 31 martie 2023. Proiectul a fost înaintat cu titlu de inițiativă legislativă de către președintele și vicepreședintele Comisiei protecție socială, sănătate și familie, Dan Perciun și Vladimir Odnostalco.
Prevederile inițiativei legislative se extind asupra gospodăriilor casnice, în cazul în care acestora le-a fost atribuită categoria de vulnerabilitate ridicată sau foarte ridicată.
O altă condiție este ca datoria scadentă să fie executată parțial, în cuantum de 50% din suma datorată pentru perioada curentă de facturare – în cazul gospodăriilor casnice cu grad de vulnerabilitate foarte ridicată și 60% – cu grad de vulnerabilitate ridicată.
Totodată, suma cumulativă a datoriei acumulate în perioada rece a anului nu trebuie să depășească 5 mii de lei pentru energia termică și gaze naturale și 1500 pentru energia electrică.