Cetățenii Republicii Moldova vor putea solicita, de la 1 februarie curent, 11 documente din domeniul cadastral în format online.
Este vorba despre extrase din Registrul bunurilor imobile, informații despre valoarea bunurilor imobile și planuri cadastrale pentru bunurile imobile din municipiul Chișinău, scrie Ziarul Național.
Agenția Servicii Publice (ASP) a lansat, în regim de pilotare, prestarea serviciilor cadastrale în regim online pe platforma de dezvoltare a serviciilor electronice (PDSE).
Astfel, pentru deținătorii de semnătură electronică, documentul în format electronic va putea fi descărcat din cabinetul personal (mcabinet.gov.md) de pe portalul guvernamental al cetățeanului sau al antreprenorului. La solicitare, copia documentului electronic va fi eliberată pe suport de hârtie. Beneficiarul îl va putea ridica la sediul centrului multifuncţional solicitat sau îl va putea primi direct la adresa indicată, utilizând serviciul guvernamental de livrare MDelivery.
Serviciile respective vor fi achitate prin intermediul MPay – serviciul guvernamental de plăți electronice, utilizând orice instrument de plată la alegere, cum ar fi cardul bancar, internet banking, terminale de plată, sisteme e-banking și plăți în numerar. În cazul plăților în numerar, cetățenii care nu au acces la internet se pot adresa la ghișeele băncilor conectate sau la oficiile întreprinderii „Poșta Moldovei”.
Comanda online a documentelor menționate se efectuează în baza cererii electronice a solicitantului, care poate fi depusă prin intermediul Portalului Serviciilor Publice sau a paginii web a Agenției Servicii Publice, accesând rubrica Servicii /Servicii electronice / Comanda online / Bunuri imobile (amplasate în mun. Chișinău).
Pentru comoditatea beneficiarilor a fost elaborat Ghidulutilizatorului platformei de dezvoltare a serviciilor electronice cu rol desolicitant al serviciilor din domeniul cadastru, care descrie pe pași procedura de comandă a serviciilor.
Lansarea în regim de pilotare a prestării serviciilor electronice din domeniul cadastru prin platforma de dezvoltare a serviciilor electronice a fost realizată în conlucrare cu Agenția de Guvernare Electronică. Ulterior, serviciile de obținere a documentelor în format electronic pe platforma PDSE vor fi disponibile și pentru bunurile imobile de pe tot teritoriul Republicii Moldova