Procurorul general face un apel către clasa politică cerându-i să înceteze atacurile asupra independenței Procuraturii. Mai mult decât atât, Stoianoglo califică declarațiile politicienilor drept un atac împotriva Procuraturii, efectuat de către politicienii moldoveni și susținătorii lor.
Fostul candidat la șefia PG, avocatul Ștefan Gligor a reacționat la acuzațiile procurorului general și redirecționează săgețile, menționând că: ”Stoianoglo încurcă dreptul la exprimarea opiniei cu privire la „activitatea” și „prietenia” sa cu Platon cu noțiunea de „presiune”.
”Presiune, din păcate, nu există, deși mi-aș dori acest lucru. Nu există presiune să investigheze două decenii de atacuri asupra sistemului bancar și nebancar, spălătoria rusească și alte „activități” ale amicului și ex-partenerilor săi Plahotniuc și Șor. Sau, de exemplu, să pună la închisoare grupurile criminale organizate și agenții de influență străină care controlează azi Parlamentul și fac nestingherit contrabandă. Sau măcar să conteste sentința lui Vasile Botnari pe care procuratura și judecătorii corupți l-au scos cu o amendă din infracțiunea de răpire/distrugere a șapte vieți și familii”, menționează Ștefan Gligor.
Totodată, Gligor adaugă că: ”Presiune reală nu există, pentru că nu avem o majoritate parlamentară integră. Majoritatea e una coruptă și asta o știe fiecare cetățean conștient, dar desigur nu și Procurorul General pe care-l aranjează starea de lucruri în Parlament, la fel precum actuala majoritate este mulțumită de activitatea domnului Procuror”.
Expertul în drept constituțional Teodor Cârnaț declară că activitatea procuraturii lasă mult de dorit, iar reacția lui Stoianoglo este una deplasată și în concordanță cu fostul președinte, Igor Dodon.
”Stoianoglo nu a fost atât de vocal când la putere era Igor Dodon. Este clar că ceea ce spune Stoianoglo astăzi, nu are nici o relevanță cu realitatea și are doar un scop politic, acela de a știrbi imaginea noii puteri care se prefigurează, în frunte cu Maia Sandu”, spune Cârnaț.
Și deputatul PAS, Sergiu Litvinenco a venit cu o reacție după ce procurorii au lansat un apel în legătură cu atacurile din sfera politicului asupra independenței Procuraturii.
„Am urmărit azi dimineață un briefing de la Procuratura Generală în care s-au rostit (încâlcit) multe cuvinte, dar în realitate nu s-a spus nimic. Presiuni din partea cui? Prin ce se manifestă aceste presiuni? Parcă nici modificările legislative nu au fost operate (cum a fost în România între 2017 și 2019), nici alte lucruri nu s-au întâmplat. În afară de faptul că au fost eliberați niște hoți și achitați niște criminal. Sper tare că acțiunea de azi este doar una regretabilă și nu este sugerată pe persoane rău intenționate. Și, da – vom continua mai departe să acționăm prin instrumentele pe care ni le oferă Constituția și legile țării (indiferent dacă cineva le califică drept ”presiuni”) astfel încât procuratura să apere interesul public, să pună la pușcărie hoții și infractorii, să facă dreptate pentru oamenii acestei țări“, susține Litvinenco.
În textul declarației semnate de Procurorul General, de conducerea Consiliului Superior al Procurorilor și Asociația Procurorilor și Asociația Veteranilor Procuraturii Republicii Moldova, se menționează dur faptul că, politicienii sunt deranjați de acțiunile PG, dorind să-și subordoneze această instituție propriilor interese.
”Motivul tuturor acestor atacuri împotriva Procuraturii este clar pentru oricine are curajul să vadă și să spună adevărul. Politicienii sunt deranjați și nu se pot împăca cu gândul că nu mai au pârghii de a ne influența procesele instituționale interne și soluțiile pe care le luăm. Ei vor o Procuratură independentă, dar care ar depinde doar de ei”, mai declară Stoianoglo.
Procuratura Generală împreună cu conducerea Consiliului Superior al Procurorilor, Asociația Procurorilor și Asociația veteranilor procuraturii acuză politicienii că atentează la integritatea și independența procurorilor, în acest sens elaborând un apel comun.