De ce Maia Sandu nu va semna decretul de demitere al lui Stoianoglo

Președintele țării, Maia Sandu, a anunţat că nu va da curs hotărârii Consiliului Superior al Procurorilor (CSP) din 23 mai 2022 şi nu va semna decretul de demitere a lui Alexandr Stoianoglo, până la o decizie irevocabilă a instanțelor de judecată privind raportul evaluare, prin care activitatea procurorului general suspendat a fost apreciată cu nota 2. Declaraţia a fost făcută de şefa statului în timpul vizitei de la Comrat de la finele săptămânii trecute, la aproape două luni după ce Curtea de Apel Chişinău a respins ca neîntemeiată cererea lui Stoianoglo privind suspendarea executării hotărârii CSP din 23 mai.

Maia Sandu a precizat că nu poate spune că este de acord cu modul în care a fost înlăturat din funcţie Stoianoglo, însă optează pentru un procuror general integru, care să lupte cu corupţia.

”Eu nici nu am semnat decretul de a-l demite, chiar dacă CSP mi-a recomandat să o fac. Eu am spus că nu voi semna nimic până când instanțele de judecată vor decide, are sau nu dreptate Stoianoglo. Pe de altă parte, țării noastre nu-i va ajuta un procuror general care spune despre cel care a furat miliarde, că este un „agent economic cinstit”. Este neserios. Noi avem nevoie de un procuror general, care va lupta cu corupția”, a declarat Maia Sandu.

Amintim că prin hotârârea din 23 mai, CSP a admis Raportul Comisiei de evaluare a performanțelor procurorului general suspendat, Alexandr Stoianoglo, acordat calificativul ,,nesatisfăcător” activității desfășurate de acesta în perioada exercitării mandatului de procuror general şi a propus şefului statului să-l demită pe Stoianoglo.

Dosar Media

Ai o noutate?