De ce a demisionat directorul Franzeluța, Boris Andros: Cel mai mare combinat de panificație din țară a rămas fără șef

De ce a demisionat directorul Franzeluța, Boris Andros – Cel mai mare combinat de panificație din țară a rămas fără șef.

Directorul celui mai mare combinat de panificație din țară, „Franzeluța” a demisionat din funcție. Despre asta se anunță într-un comunicat de presă.

A fost o perioadă care a necesitat maximă responsabilitate, or, indiferent de condiţiile mereu în schimbare, de pandemie și de criză economică, a trebuit nu doar să asigurăm populaţia, consumatorii cu produse de calitate şi la preţ accesibil, dar şi să asigurăm dezvoltarea continuă a întreprinderii – și am reușit acest lucru.

Uneori, făcând o scurtă retrospectivă a anilor ce au trecut, îmi este greu să cred că am reuşit împreună cu voi, practic, imposibilul. Dar, cugetând mai profund, înţeleg că altfel nici nu putea fi, având o asemenea echipă de profesionişti. Vă doresc şi în continuare să daţi dovadă de aceeaşi dedicaţie, de acelaşi profesionalism şi să ştiţi că pentru tot ceea ce faceţi, pentru efortul pe care îl depuneți zi de zi, sunteți apreciați”, a mai spus Boris Andros.

Boris Andros susține că a și-a dat demisia din motive personale. Decizia sa nu ar avea nicio legătură cu criza gazelor naturale prin care trece Republica Moldova. Acesta a menționat că fabrica dispune de cuptoare electrice pe care le poate utiliza în caz de necesitate.

Boris Andros a fost numit director la „Franzeluța” în anul 2016.

Dosar Media

Ai o noutate?