Foto: deschide

De astăzi intră în vigoare Starea de Urgență – RESTRICȚIILE care se impun populației

Astăzi intră în vigoare starea de urgență, votată în ajun de Parlament. Hotărârea a fost publicată într-o ediție de ieri a Monitorului Oficial.

La un an distanță de la introducerea măsurilor dure în toată țara, în Moldova a fost instituită din nou stare de urgență.

Aureliu Ciocoi a declarat că după votul Parlamentului pentru instituirea stării de urgență, Comisia pentru Situații Excepționale se va întruni în ședință pentru aprobarea unui plan de acțiuni.

”Se declară stare de urgență pe întreg teritoriul Republicii Moldova pe perioada 1 aprilie–30 mai 2021. Pe perioada stării de urgență, Comisia pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova va emite dispoziții în vederea punerii în executare a mai multor măsuri”, indică documentul.

Deocamdată nu se cunosc care sunt restricțiile ce vor fi impuse în contextul stării de urgență, fiind menționate doar niște chestiuni de ordin general.

Astfel, conform hotărârii Legislativului, starea de urgență prevede la ora actuală:

Instituirea unui regim special de intrare și ieșire din țară;

Instituirea unui regim special de circulație pe teritoriul țării;

Introducerea regimului de carantină și luarea altor măsuri sanitaro-antiepidemice obligatorii;

Stabilirea unui regim special de lucru pentru toate entitățile;

Interzicerea desfășurării adunărilor, manifestațiilor publice și a altor acțiuni de masă; dispunerea, la necesitate, a raționalizării consumului de alimente și de alte produse de strictă necesitate.

De asemenea, este prevăzută coordonarea activității mijloacelor de informare în masă privind:

Informarea populației despre cauzele și proporțiile situației excepționale, despre măsurile întreprinse pentru prevenirea pericolului, lichidarea urmărilor acestei situații și protecția populației;

Familiarizarea populației cu regulile de comportare în timpul situației excepționale;

Introducerea unor reguli speciale de utilizare a mijloacelor de telecomunicații;

Modificarea procedurii de numire în funcție și de destituire a conducătorilor agenților economici și ai instituțiilor publice;  interzicerea demisiei lucrătorilor, cu excepția cazurilor prevăzute de actele normative, pentru această perioadă;

Chemarea cetățenilor pentru prestări de servicii în interes public în condițiile legii;

Astfel, pe teritoriul Republicii Moldova a fost instituită starea de urgență pentru o perioadă de două luni – aceasta va intra în vigoare joi, 1 aprilie, și se va menține până pe 30 mai.

Efectuarea, în modul stabilit de lege, a rechizițiilor de bunuri în scopul prevenirii și lichidării consecințelor situațiilor care au impus declararea stării de urgență etc.

Dispozițiile Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova sunt obligatorii și executorii pentru conducătorii autorităților administrației publice centrale și locale, ai agenților economici, ai instituțiilor publice, precum și pentru cetățeni și alte persoane aflate pe teritoriul Republicii Moldova. Toate dispozițiile emise de Comisia pentru Situații Excepționale intră în vigoare din momentul emiterii.

Dosar Media

Ai o noutate?