Foto: Dosar Media

De astăzi intră în vigoare noile restricții anti-pandemice – Cum poți intra în Moldova

De astăzi, toți cetățenii care vin în Moldova din statele aflate în „zona roșie”, inclusiv care au fost în tranzit prin aceste țări, sunt obligați să prezinte la frontieră test negativ PCR, indiferent dacă au certificat COVID-19 sau nu.

Testul trebuie efectuat cu cel mult 72 ore înaintea îmbarcării, în cazul persoanelor care călătoresc cu mijloace de transport în comun, sau înaintea intrării pe teritoriul Republicii Moldova, în cazul celor care călătoresc cu mijloace de transport propriu.  Testul va trebui efectuat atât de persoanele nevaccinate, cât și de cele vaccinate. Lista statelor din zona roșie va fi întocmită de Ministerul Sănătății începând cu 24 decembrie și actualizată o dată la șapte zile. Decizia a fost luată în cadrul ședinței Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică (CNESP), prezidată de premierul Natalia Gavrilița

Potrivit Hotărârii CNESP, cetățenii care nu au vizitat țările din zona roșie, vor putea intra în continuare în Republica Moldova fără restricții cu prezentarea unuia din următoarele documente: certificatul de vaccinare, testul PCR sau rapid negativ sau concluzia medicală confirmativă în cazul persoanelor care au suportat COVID-19. Cei care nu dețin actele respective vor fi  obligați să respecte regimul de izolare pentru o durată de 14 zile

Traversarea frontierei de stat pe sensul de intrare în Republica Moldova se permite fără restricții pentru persoanele care nu s-au aflat și nu au tranzitat în ultimele 14 zile țări incluse în zona roșie, cu prezentarea unuia dintre următoarele documente:

– certificatul de vaccinare împotriva virusului SARSCoV-2 cu schema completă de vaccinare; dovada imunizării este valabilă dacă au trecut cel puțin 14 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare; certificatul trebuie să fie prezentat în una dintre limbile română, engleză, franceză, germană, italiană sau rusă;

– rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARSCoV-2 efectuat cu cel mult 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea îmbarcării, pentru persoanele care călătoresc cu mijloace de transport în comun, sau înaintea intrării pe teritoriul Republicii Moldova, pentru persoanele care călătoresc cu mijloace de transport propriu; confirmarea trebuie să fie prezentată în una dintre limbile română, engleză, franceză, germană, italiană sau rusă;

– concluzia medicală confirmativă în cazul persoanelor care au trecut prin boală în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi (6 luni) sau un act confirmativ de prezență a anticorpilor anti-COVID-19, în una dintre limbile română, engleză, franceza, germană, italiană sau rusă; actul confirmativ este valabil pe durata perioadei de 90 de zile de la data efectuării investigației.

Persoanele care nu întrunesc condițiile menționate sunt obligate să respecte regimul de carantină pentru o durată de 14 zile. Persoanele respective vor completa, în mod obligatoriu, fișa epidemiologică electronică (accesând https://fisa-covid.gov.md/) și vor respecta regimul de carantină pentru 14 zile la adresa declarată. În cazul minorilor până la 14 ani, fișa epidemiologică este completată de reprezentantul legal sau de însoțitor. Regimul de carantină poate fi întrerupt după a 7-a zi dacă se efectuează un test PCR COVID-19 sau test rapid de diagnostic Ag SARS CoV-2, iar rezultatul acestuia este negativ prin act confirmat.

Următoarele categorii de persoane, în cazul în care nu prezintă semne clinice de infecție respiratorie sau stare febrilă, sunt exceptate de la prezentarea rezultatului negativ al testului RT- PCR pentru infecția cu virusul SARSCoV-2, a certificatului de vaccinare sau a concluziei medicale confirmative în cazul persoanelor care au suportat COVID-19:

– copiii cu vârsta până la 12 ani;

– elevii/studenții cu vârsta de până la 18 ani, care urmează să susțină examene, care merg la studii în instituții de învățământ pe teritoriul Republicii Moldova sau peste hotare sau care se deplasează pentru activități legate de finalizarea/organizarea/desfășurarea studiilor/participarea la concursuri sau olimpiade internaționale, cu prezentarea documentelor confirmative, precum şi însoțitorii acestora;

– echipajele şi personalul de deservire a aeronavelor/navelor şi brigăzile şi personalul de deservire a garniturilor de tren, conducătorii auto şi personalul de deservire a vehiculelor rutiere de transport marfa şi a vehiculelor rutiere de transport de persoane contra cost care au mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului;

– persoanele care călătoresc din motive de sănătate, inclusiv însoțitorul, după caz (cu prezentarea documentelor justificative);

– lucrătorii transfrontalieri care intră în Republica Moldova din România sau Ucraina, precum şi cei din Republica Moldova angajați ai agenților economici din țărilemenționate, care fac dovada raporturilor contractuale cu agenții economici respectivi;

– posesorii pașapoartelor diplomatice, de serviciu, oficiale şi speciale şi altele asimilate acestora, precum şi titularii documentelor de călătorie tip Laissez-Passer eliberate de către OrganizațiaNațiunilor Unite, inclusiv membrii familiilor personalului misiunilor diplomatice şi consulare, ai organizațiilor/misiunilor internaționale acreditate în Republica Moldova, şi/sau personalul implicat în asigurarea ajutorului umanitar;

– persoanele aflate în tranzit (care nu depășește 24 de ore de la data înregistrării intrării în Republica Moldova), itinerarul tranzitării fiind stabilit de Inspectoratul General al Poliției de Frontieră;

– persoanele care sunt citate de instanțele de judecată/organele de drept din Republica Moldova, precum şi reprezentanții lor legali, fapt dovedit prin documente confirmative în acest sens.

1.       Andorra

2.       Aruba

3.       Belgia

4.       Botswana

5.       Cipru

6.       Croația

7.       Curacao

8.       Danemarca

9.       Elveția

10.     Eswatini

11.     Franța

12.     Georgia

13.     Gibraltar

14.     Groenlanda

15.     Insulele Feroe

16.     Insula Man

17.     Insulele Cayman

18.     Insulele Virgine Britanice

19.     Irlanda

20.     Islanda

21.     Liechtenstein

22.     Lituania

23.     Luxemburg

24.     Malta

25.     Monaco

26.     Marea Britanie și Irlanda de Nord

27.     Norvegia

28.     Olanda

29.     Portugalia

30.     San Marino

31.     Slovacia

32.     Slovenia

33.     Spania

34.     Statele Unite ale Americii.

Turcan Ana

Ai o noutate?