De ce, Octavian Țâcu, Maia Sandu, Tudor Deliu, Dorin Chirtoacă, Violeta Ivanov și Renato Usatîi nu solicită amânarea alegerilor prezidențiale, întru a nu admite agravarea situației pandemice din țară?
Dacă opoziția parlamentară și cea extraparlamentară ar fi mai brează decât actuala guvernare, atunci, în unison, astăzi și acum, ar solicita amânarea alegerilor prezidențiale preconizate pentru data de 1 noiembrie, în contextul agravării situației pandemice.
În România, după alegerile locale, numărul infectărilor s-a dublat, iar țara vecină, a trebuit să introducă noi restricții. România a depășit cifra de trei mii de infectări zilnice, la 19 milioane de oameni. Republica Moldova, la 2,9 milioane de oameni, înregistrează stabil câte o mie de cazuri zilnice.
La noi, singurul candidat care a venit cu propunerea de amânare a scrutinului prezidențial este liderul PPDA, Andrei Năstase. Cu toate acestea el își continuă campania. Restul, au luat apă în gură. Asta deși toată opoziția rezonează într-un glas – cât de incompetentă e această guvernare și cât de iresponsabil e președintele și premierul. E adevărat, acest lucru nu poate fi contrazis, lucrurile stau cum nu se mai poate de prost la toate capitolele.
La ora actuală, în unison, vedem cum partidele politice pretind că unele sunt mai responsabile decât altele, dar, în special, candidații prezidențiabili. Dacă vă pasă de popor și nu de fotoliul de președinte, pe care, sunt puține șanse să îl câștigați, optați pentru amânarea alegerilor. Astfel, ar putea fi ecitată contaminarea la secțiile de votare și nu doar. Este vital ca acest lucru să se întâmple.
Opoziției îi va ajunge curaj să solicite amânarea alegerilor?
Dacă opoziției îi va ajunge curaj pentru a solicita amânarea alegerilor, pe lângă salvarea de vieți, ar câștiga și dividende electorale din mai multe considerente. Până în primăvară, actuala putere, nu se va mai afla pe acest mic trend pozitiv, care încă mai sălășluiește în mintea unor oameni. Probleme economice sunt foarte multe, iar după noi restricții, toate sectoarele economiei naționale, dar și diferite categorii sociale vor sta cu mâna întinsă să ceară ajutor din partea statului. Guvernul Chicu, ori cum se va mai numi el după prezidențiale, nu va avea capacitatea de a oferi suportul necesar, nici măcar ce a fost până acum.
Banii de la Fondul Monetar Internațional au fost ratați, cei de la ruși vor fi promiși la următorul scrutin electoral, care va fi peste trei ani de zile, iar europenii ne văd ca o filă ratată, unde nu se merită de investit. Astfel, guvernarea actuală ține cu dinții să treacă de prezidențiale și după să răsufle ușurată. Iar prin participarea la alegerile din 1 noiembrie, toți candidații opoziției nu fac decât să îl ajute pe Igor Dodon să câștige al doilea tur.
Dacă, Octavian Țâcu, Maia Sandu, Andrei Năstase, Tudor Deliu, Dorin Chirtoacă, Violeta Ivanova și Renato Usatîi ar solicita amânarea alegerilor prezidențiale ori s-ar retrage din cursă în unison și ar face presiuni pentru a implementa sistemul de vot electronic, atunci, electoratul tânăr, dar leneș, care nu va vota pentru Dodon, ar putea asigura o participare la vot colosală și i-ar asigura un câștig, poate chiar din primul tur, unui alt candidat decât Igor Dodon.