Două cutremure, în Vrancea şi în Marea Neagră, au avut loc noaptea trecută. Primul cutremur cu magnitudinea 3,7 a avut loc în noaptea de vineri spre sâmbătă, la ora locală 0:13, în Vrancea, la o adâncime de 121 de kilometri, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului.
Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 75 km est de Braşov, 93 km nord-est de Ploieşti, 100 km sud de Bacău, 118 km vest de Galaţi, 119 km nord-vest de Brăila şi 145 km nord de Bucureşti, potrivit Agerpres.
Un al doilea seism s-a produs la ora locală 2:52, şi a avut o magnitudine de 3,5 pe scara Richter în zona Mării Negre, la 240 km est de Constanţa, 283 km est de Galaţi şi 284 km est de Brăila.
De la începutul lunii ianuarie, în România au avut loc 22 cutremure cu magnitudini cuprinse între 2 şi 4 pe scara Richter.
Anul trecut, cel mai puternic seism s-a produs în data de 31 ianuarie, în judeţul Vrancea, la o adâncime de 121 de kilometri, şi a avut o magnitudine de 5,2 pe Richter. Cutremurul a fost simţit şi la Bucureşti.