Curtea Constituțională și-a anunțat decizia – Sesizarea avocaților lui Botnari, Popov și Golea, declarată inadmisibilă

Curtea Constituțională a declarat inadmisibilă sesizarea avocaților fostului șef al SIS, Vasile Botnari, ex-procurorului Ruslan Popov și fostului directo SPPS – Vasile Golea. Aceștia cereau să fie verificată constituționalitatea prevederilor Codului Penal, privind îmbogățirea ilicită.

Magistrații Curții au declarat inadmisibilă sesizarea. „Curtea observă că, din perspectiva principiului ultima ratio, autorii sesizării nu au prezentat argumente referitoare la caracterul disproporționat al limitelor pedepsei prevăzute de articolul 3302 din Codul penal”, se arată în decizie, scrie realitatea.md.

Vasile Botnari a fost pus trimis în judecată, pentru îmbogățire ilicită, în septembrie 2022. Soacra sa figura drept complice, iar bunuri de peste 28 de milioane de lei.

În privința ex-directorului Serviciului Protecție și Pază de Stat, Anatolie Golea, a fost inițiat un dosar în 2021. Conform datelor dosarului, în perioada 2012-2016, deferența dintre veniturile și cheltuielile familiei sale era de peste 250.000 de lei, iar în perioada 2016-2017 cheltuielile au depășit cu circa 940.000 de lei veniturile.

În privința lui Ruslan Popov, ancheta a constat că existau diferențe de circa 3,2 milioane de lei între cheltuieli și venituri. Unele bunuri deținute de acesta erau înregistrate pe rude și membri ai familiei.

Dosar Media

Ai o noutate?