Maia Sandu a vorbit despre viziunea ei cu privire la soluționarea conflictului transnistrean într-un interviu pentru ”Evropeiskaia Pravda” din Ucraina. În cadrul discuției cu jurnalistul, președintele ales a spus cum vede rezolvarea problemei transnistrene.
Menționăm că acest subiect este întotdeauna un fel de hârtie de turnesol pentru a stabili care este viziunea politicienilor sau demnitarilor de la Chișinău privitor la relațiile cu Federația Rusă.
În cadrul interviului pentru publicația ucraineană, președintele ales al Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat că rezolvarea problemei transnistrene ar presupune neapărat retragerea completă a forțelor rusești de menținere a păcii din regiune.
“Sunt împotriva federalizării Republicii Moldova, nu susțin aceeași poziție ce o are Igor Dodon și partidul său”, a menționat Maia Sandu.
Potrivit ei, soluționarea conflictului transnistrean trebuie făcută pe cale pașnică, dar deocamdată nu a fost găsită o modalitate potrivită.
Președintele ales al Republicii Moldova spune că ”soluționarea diferendului transnistrean este imposibilă fără participarea Rusiei, deoarece Moscova este una dintre părțile care participă la negocieri.”
“Apropo, poate Ucraina va beneficia de experiența noastră în Transnistria. De exemplu, faptul că Moldova a ales o abordare soft”, a adăugat Maia Sandu.
Amintim că Maia Sandu și-a mai expus opinia privind rezolvarea problemei transnistrene încă fiind în funcția de prim–ministru al Republicii Moldova. Atunci, Maia Sandu, a declarat în cadrul unui interviu pentru Europa Liberă că în lipsa unui consens în majoritatea parlamentară nu poate fi găsită o soluție pentru rezolvarea conflictului.
Rezolvarea problemei transnistrene – reacție din Rusia la declarațiile Maiei Sandu
Cu o reacție la declarațiile Maiei Sandu a venit Elena Panina, membră a comitetului pentru afaceri externe din cadrul Dumei de Stat.
În opinia sa, Tiraspolul nu va accepta niciodată declarațiile președintelui ales al Republicii Moldova cu privire la necesitatea retragerii forțelor de menținere a păcii rusești din Transnistria, a declarat Panina într-un comentariu pentru Ria Novosti.
”Sandu dorește ca ”pacificatorii” ruși să plece, și, în același timp, respinge scenariul federalizării, care ar putea contribui la asigurarea unui echilibru de interese și a păcii pe termen lung. Ce se oferă în schimb locuitorilor din Transnistria? De fapt – o revenire la situația din 1992, când a izbucnit un conflict sângeros care a dus la moartea a mii de oameni. Există perspectiva „dezghețării” urmată de intrarea în „faza fierbinte”, indiferent de ceea ce spune Sandu despre dorința ei de a rezolva problema în mod pașnic”, a menționat Panina.
În viziunea deputatei ruse, este evident că ”acest scenariu nu va fi niciodată acceptat la Tiraspol”.
”Problema transnistreană ar fi putut fi rezolvată în urmă cu 17 ani, când Rusia a propus „memorandumul Kozak”. Acest proiect a fost respins sub presiunea SUA. Rămâne doar să regretăm că declarațiile actuale ale lui Sandu par să fi fost scrise sub dictarea prompterului american”, a mai adăugat Panina.
Transnistria este un teritoriu care nu e controlat de Chișinău din anul 1992.