Cum va fi vremea luni: Prognoza meteo pentru 22 – 28 noiembrie

Cum va fi vremea luni: Prognoza meteo pentru 22 – 28 noiembrie

Luni, 22 noiembrie, temperatura aerului va fi cu vreo două grade mai redusă decât duminică, dar oricum vremea va fi destul de confortabilă pentru această perioadă a anului.

Cerul va fi parțial acoperit de nori, nu va ploua și se vor înregistra până la +8..+11 grade Celsius în nord, +9..+12 grade în centru și +10..+13 grade în sud, potrivit prognozei meteo.

Vântul va bate din direcția nord-vest, cu o viteză de 3-8 metri pe secundă. Presiunea atmosferică va fi normală.

Marți se răcește cu 5 grade

Marți, 23 noiembrie, sunt posibile precipitații în raioanele de nord și centru, unde cerul va fi mohorât pe parcursul întregii zile. Maximele termice ale aerului vor scădea cu 5 grade Celsius: vor fi cel mult +3..+6 grade în nord, +4..+7 grade în centru și +5..+8 grade în sud.

Vântul va sufla din nord-vest, cu o viteză de 1-6 metri pe secundă. Presiunea atmosferică va fi ridicată.

Pentru miercuri, 24 noiembrie, este anunțat un tablou meteo asemănător celui de marți.

Joi, 25 noiembrie, va fi cu vreo 2 grade mai cald.

Vineri vor fi din nou maxime de +13..+15 grade

Vineri, 26 noiembrie, sunt așteptate din nou maxime de +13 grade în nord și de +15 grade în sud.

Apoi, sâmbătă și duminică, pe 26 și 27 noiembrie, sunt posibile ploi în raioanele de nord și cele de centru, așa că vremea se va răci din nou cu mai multe grade.

Eleonora Lisnic

Ai o noutate?