De marți, 20 aprilie, Piața Centrală, dar și Piața Avicolă din strada Cărbunarilor din capitală vor activa conform programului obișnuit, de la ora 06.00 și până la ora 18.00.
Contactat de IPN, directorul interimar al pieței, Ion Pîntea, a declarat că, potrivit hotărârii Comisiei Naționale Extraordinare în Sănătate Publică din 19 martie, reducerea programului piețelor până la ora 15.00 era prevăzută până pe data de 18 aprilie. Respectiv, de Piața Centrală și Piața Avicolă, care sunt în gestiunea întreprinderii municipale, revin la programul obișnuit de lucru. Luni rămâne în continuare zi sanitară.
Ion Pîntea a menționat că, din discuțiile cu comercianții din cele două piețe, este mai binevenit programul deplin, deoarece are loc o fluidizare a vizitatorilor. Decizia le aparține autorităților responsabile.
Pe 19 martie, CNESP a decis modificarea regimului de activitate a piețelor agroalimentare și cele nealimentare, care din 20 aprilie au început a activa de la ora 07.00 până la ora 15.00.