Ați fost invitat la o emisiune radio sau TV? Felicitări! Nu vă fie frică, trebuie să găsiți asta ca o oportunitate, mulți plătesc sute sau mii de euro pentru a avea ocazia să fie invitat într-o emisiune. Așa că, trebuie să fiți deschis și să acceptați cu încredere, dacă sunteți invitat absolut gratuit, iar formatul emisiunii și tema abordată ține de domeniul dumneavoastră de interes sau de activitate.
Probabil știți că interviurile la televiziune sau la radio pot fi un mod eficient de a vă promova afacerea și brandul personal, oferind o platformă pentru a vă împărtăși experiențele, cunoștințele și perspectivele cu publicul larg.
Înainte de a apărea la televiziune sau la radio, asigurați-vă că vă pregătiți în mod corespunzător. Citiți despre subiectul emisiunii și pregătiți-vă punctele principale pe care doriți să le adresați. Este important să fiți sigur pe ceea ce doriți să comunicați și să vă asigurați că aveți toate informațiile necesare pentru a răspunde întrebărilor.
În timpul interviului, încercați să fiți cât mai autentic posibil. Publicul dorește să audă povestea dumneavoastră, nu o prezentare comercială. Încercați să fiți voi înșivă și să vă exprimați ideile și opiniile într-un mod clar și concis.
Este important să răspundeți la întrebări cu siguranță și claritate. Nu încercați să evitați întrebările dificile sau să faceți declarații care nu sunt susținute de fapte.
Chiar dacă aveți un nivel înalt de expertiză în domeniul dumneavoastră, încercați să folosiți un limbaj simplu și ușor de înțeles pentru public. Folosiți exemple concrete.
În timpul interviului, asigurați-vă că promovați mesajul cheie pe care doriți să-l comunicați publicului. Fiți sigur că vă asigurați că mesajul dumneavoastră este clar și consistent.
Pe scurt, iată ce trebuie să faceți atunci când participați la un interviu radio sau TV.
- Fiți autentic!
- Răspundeți la întrebări cu siguranță și claritate!
- Folosiți un limbaj simplu și ușor de înțeles!
- Promovați-vă mesajul cheie!
Aceste sfaturi sunt potrivite pentru orice apariție publică unde veți avea posibilitatea să țineți un discurs sau să răspundeți la întrebările jurnaliștilor.
Dacă sunteți un om de afaceri ar trebui fiți precaut la modul în care veți răspunde la unele întrebări acordate de jurnaliști, deoarece sunt informații care odată făcute publice ar putea pune în pericol interesele afacerii dumneavoastră. Un om de afaceri nu ar trebui să furnizeze informații detaliate cu privire la cifrele financiare ale companiei sale sau informații despre strategii de afaceri care îi ajută să rămână competitivi pe piață, asta le poate oferi posibilitate concurenților să acționeze împotriva dumneavoastră.
Problemele juridice la fel ar trebui să fie evitate în timpul discuției cu un jurnalist, numai dacă nu v-ați asigurat înainte că ați coordonat mesajul cu un avocat sau juristul companiei. Un alt subiect la care ar trebui să fiți atenți ține de confidențialitatea angajaților și a clienților, trebuie să evitați să oferiți informații sensibile despre aceștia.
Mult succes!