Dacă vă doriţi căldură în apartamente, dar în același timp și facturi mai mici la întreţinere, trebuie să ţineţi cont de mai multe aspecte destul de simplu de pus în practică. Confortul este foarte important într-o locuință.
Eficienţa energetică, cu costuri mici, poate fi realizată şi cu o serie de trucuri simple, cu ajutorul obiectelor din casă.
Modul de poziţionare al caloriferelor este cel mai important aspect, pentru că de acest lucru depinde păstrarea căldurii într-o casă. Acestea se instalează tot timpul sub ferestre, pentru a se evita formarea condensului.
Populaţia obişnuieşte să mascheze caloriferele cu draperii sau perdele, lucru nerecomandat, întrucât caloriferele trebuie lăsate să radieze căldura. În caz contrat, căldura este absorbită de respectivele obiecte şi ajunge mai greu în restul camerei.
Specialiştii recomandă şi folosirea foliei de aluminiu, care ajută la rândul ei la difuzarea căldurii în cameră. Această folie, folosită de obicei de gospodine, în bucătărie, se pune pe peretele din statele caloriferului, cu suprafaţa lucioasă spre calorifer, astfel încât să reflecte căldura spre cameră.
Se apreciază că şi modul cum se face aerisirea camerei duce la pierderea căldurii. Aceasta se pierde dacă lăsaţi geamul rabatat o oră, timp în care nu se face complet aerisirea spaţiului în care locuiţi. O aerisire corectă presupune deschiderea largă a geamurilor timp de 10 minute, fiind considerat singurul mod în care puteţi aduce aerul curat în cameră fără a scoate căldura afară.
Cea mai mare sursă de pierdere a căldurii este reprezentată de ferestrele şi uşile neizolate. Vorbim de apartamentele care nu au fost reabilitate termic, astfel că şi pentru acestea există o soluţie ieftină şi simplă.
Vorbim de banda izolatoare cu burete, care se găseşte peste tot în comerţ şi care asigură nu numai protejarea locuinţelor faţă de temperaturile scăzute, dar şi o protecţie împotriva zgomotului.
Covoarele previn pierderea căldurii
Deşi nu prea mai sunt la modă, covoarele reprezintă pe timp de iarnă o adevărată mană cerească pentru încăperi, mai ales în cazul podelelor cu gresie. Practic, covoarele aşternute pe jos reţin căldura şi previn pierderea ei prin podea.
Un alt sfat al specialiştilor este legat de modul cum este poziţionată canapeaua din cameră. Pe timpul iernii, nu este recomandat ca o canapea să stea lângă sursa de căldură, fie că vorbim de calorifere, fie că vorbim de radiatoare electrice. Ca şi în cazul draperiilor, canapeaua absoarbe căldura care ar putea încălzi o cameră întreagă, dar dacă patul este înlăturat de lângă sursa de căldură aerul cald poate circula liber în încăpere.