Cum s-a modificat prețul euro și dolarului: Cursul valutar BNM pentru 19 octombrie
Leul moldovenesc se depreciază ușor în raport cu dolarul american și hrivna ucraineană, dar urcă în raport cu euro, leul românesc și rubla rusească în cotațiile oficiale de marți, 19 octombrie.
Prețul dolarului crește nesemnificativ, cu mai puțin de un ban. Euro se scumpește însă cu aproape 3 bani la cursul valutar stabilit de Banca Națională a Moldovei (BNM):
- un dolar american echivalează cu 17,2985 lei,
- un euro este cotat cu 20,0532 lei,
- o hrivnă ucraineană – cu 65,75 bani,
- un leu românesc – cu 4,0510 lei moldovenești,
- o rublă rusească – cu 24,27 bani.
Pe parcursul lunii septembrie, pentru a ține sub control prețul valutelor, BNM a intervenit pe piața internă sub formă de vânzări de valută în valoare de 7,20 de milioane de dolari americani.
La stabilirea cursului valutar oficial, BNM ține cont de situația de pe piața valutară internă, precum și de raportul euro – dolar. Totodată, BNM nu este obligată să execute tranzacţiile bancare în valuta străină folosind respectivele rate de schimb. „Ratele oficiale de schimb sunt stabilite şi folosite numai pentru evidenţa contabilă”, precizează BNM.
Activele oficiale de rezervă ale Băncii Naționale a Moldovei (BNM) au constituit 3 miliarde 961 de milioane 820 mii de dolari americani (3 961,82 mil. dolari SUA) pe data de 30 septembrie 2021. Rezervele valutare ale BNM au fost la data menționată în descreștere cu 14,29 milioane de dolari, în comparație cu 26 august 2021.
Ritmul anual al inflaţiei a constituit 6,68% în luna septembrie 2021. În luna august, rata inflaţiei a fost de 4,64%. O inflație anuală de aproximativ 5% este considerată de BNM optimă pentru dezvoltarea economiei moldovenești.
Banca Națională a Moldovei (BNM) a majorat pe 5 octombrie cu 0,85% puncte procentual rata de bază, până la 5,5 puncte procentuale, în încercarea de a ține sub control creșterea inflației.