Crima de la Comrat: Tânăra care și-a spintecat mama şi i-a smuls inima din piept, ar putea scăpa de pușcărie
Tânăra din Comrat, care în luna decembrie anul trecut și-a spintecat mama şi i-a smuls inima din piept, ar putea scăpa de pușcărie.
Expertiza psihiatrică a arătat că aceasta nu avea discernământ în momentul comiterii crimei. Informaţia a fost confirmată de avocatul Annei Leicovici, Serghei Covalenco. Acesta a refuzat să spună unde se află clienta lui. Scrie publika.md.
Solicitat pentru un comentariu, procurorul interimar al autonomiei găgăuze, Victor Cîlcic, la fel, a evitat să ofere detalii despre locul aflării tinerei. Acesta a dat asigurări doar că ea se află în detenţie. Nici directorul Spitalului Clinic de Psihiatrie din Chișinău, Victor Furtună, nu ne-a spus dacă Anna Leicovici este internată în instituție. Cert este că aceasta ar putea scăpa de puşcărie, susțin unii avocați.
“Ar putea, conform legii, dispune de eliberarea de măsură penală şi aplicarea unei măsuri medicale de constrângere precum internarea într-o unitate medicală specializată de psihiatrie”, a declarat avocatul Vitalie Iordachi.
Odioasa crimă care a şocat întreaga ţară a fost comisă în data de 11 decembrie 2020. Tânăra din Comrat şi-a spintecat mama, în vârstă de 40 de ani, iar apoi a fugit de la locul infracțiunii.
Tânăra de 21 de ani a fost ulterior reținută de poliție. În data de 14 decembrie, magistraţii Judecătoriei Comrat au dispus plasarea ei în arest pentru 30 de zile. La şedinţa de judecată, fata a dat dovadă de un comportament inadecvat şi chiar a râs la întrebările jurnaliştilor.
“- Vă pare rău de cele întâmplate?
– La revedere. Fără camere, fără camere.”
După câteva zile, ea a fost transferată din izolator în Spitalul Clinic de Psihiatrie din Chişinău.
Sursa: publika.md