42 persoane, inclusiv 10 minori au ajuns la spital în urma intoxicării cu ciuperci, anunță Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească.
Potrivit sursei, în perioada 2 – 4 noiembrie curent au fost înregistrate cele mai multe cazuri de intoxicații cu ciuperci în municipiul Chișinău – 11 cazuri; în raioanele Edineț – 6 cazuri; Telenești – 5 cazuri și respectiv câte 4 cazuri în raioanele Călărași și Orhei.
Un caz grav de intoxicație cu ciuperci a fost înregistrat luni, la data de 2 noiembrie, când s-au intoxicat trei copii minori din satul Leușeni, raionul Telenești.
Membrii familiei, inclusiv un copil de doar trei ani au consumat la prânz ciuperci culese din pădure, după care s-au simțit rău și au solicitat ambulanța. În numai 12 minute, echipa SAMU Telenești a sosit la locul solicitării și a acordat primul ajutor calificat părinților și copiilor. Ulterior toți au fost transportați la UPU din cadrul IMSP Spitalul Raional Telenești.
Un alt caz a fost înregistrat marți, când doi copii au mâncat ciuperci la cină. În doar 13 minute au sosit două echipe din cadrul SAMU Centru, dintre care o echipă specializată în reanimarea copiilor.
De asemenea, a fost înregistrat un caz în seara zilei de miercuri, 4 noiembrie, în raionul Călărași la un grup de patru persoane, care au consumat la masă bucate cu ciuperci și alcool.
Amintim că în luna octombrie a anului curent, 44 persoane, inclusiv 10 copii, s-au otrăvit cu ciuperci.