Cine este Cristina Robu, noul adjunct interimar al șefului Procuraturii Anticorupție

Cristina Robu este noul adjunct interimar al șefului Procuraturii Anticorupție. O hotărâre în acest sens a fost aprobată joi, 11 noiembrie, de către membrii Consiliului Superior al Procurorilor.

„Cristina Robu a participat anterior la un concurs unde a obținut cel mai mare punctaj. Dumneaei are vechimea de muncă necesară și corespunde tuturor cerințelor. Menționez că nu are nicio legătură cu procurorul general interimar, Dumitru Robu”, a declarat membrul CSP Constantin Șușu.

Cine este Cristina Robu

Prin Ordinul Procurorului General al Republicii Modova în octombrie 2014, Robu a fost numită în funcția de procuror în Procuratura or. Ceadîr-Lunga.

Consiliul Superior al Procurorilor a desemnat în calitate de câştigători ai concursului şi a propus Procurorului General candidaturile absolvenţilor Institutului Naţional al Justiţiei Cristina Robu şi Eduard Camerzan, pentru a fi numiţi în funcţiile de procuror în procuratura raionului Ceadîr-Lunga, cu conferirea gradului de clasificare jurist de rangul al III-lea.

Potrivit declarației de avere și interese personale, Robu a obținut de la locul de muncă pe parcursul anului 2020, un salariu de 330 843 lei.Venitul obținut din înstrăinarea bunurilor mobile sau imobile 585 000 lei.

Noua procuroră adjunctă al procurorului – șef al Procuraturii Anticorupție deține un autoturism de model Mercedes Benz (fabricat în 2013) în valoare de 386 000 lei, în proprietate din anul 2020 .

Dosar Media

Ai o noutate?