Cine a fost Antonina Sârbu, scriitoarea răpusă de COVID – ”Te privesc și plâng”, prietenii săi, stupefiați de durere

Antonina Sârbu, jurnalistă, născută la 6 noiembrie 1956 în Văratic, Râșcani. După absolvirea Facultății de Jurnalism, Universitatea de Stat din Moldova, în 1980, a activat la Moldova Suverană, Democrația, Ziarul de gardă, Capitala, Postul de televiziune Euro TV.

Stagieri la Institutul pentru o Societate Deschisă, Budapesta (2000), Academia de Limbi Moderne din Boston, SUA(2001), Școala de Liderism din Rutgers, SUA(2001), la Columbia University Missouri, Școala Superioară de Jurnalism, SUA(2006).

Debutează cu versuri în culegerea Dintre sute de catarge în 1984.Semnează volumele: Mănăstiri basarabene (1995),Colaje(2006), Pe muntele Hermon ninge(2008) și Constanța Târțău. Ultimul dialog(2016)

”Vulpea argintie” este  un roman-confesiune care urmărește destinul unei femei născute în anul 1932 în Basarabia, pe nume Sonia. Este romanul unei mari iubiri, a unei pasiuni care arde, ca o torță, lăsând în urmă multă suferință, dar și fericirea și bucuria că a întâlnit și a trăit acest înălțător sentiment.

Decesul Antoninei Sârbu, care a fost răpusă de COVID-19, i-a făcut pe mulți se plângă, dar în același timp să-i slăvească numele.

Menționăm că Antonina Sârbu a decedat ieri, după ce s-a infectat cu COVID-19.

”Șirul oamenilor de excepție din Republica Moldova pe care Covidul ni i-a zmuls de lângă noi s-a completat cu numele Antonina Sarbu. Antonina a plecat la Andrei, la Andrei Sârbu, soțul ei iubit, unul dintre pictorii noștri naționali. De acum încolo ei doi și-au încheiat dorurile… și vor sta la geamul veșniciei… și vor mânca gutuiue coapte, mirosind a niște tărâmuri știute cândva”, scrie o bună prietenă a Antoninei Sârbu, Angela Aramă.

Faptul că Antonina Sârbu a fost o femeie de excepție o demonstrează prietenii și oamenii care îi deplâng plecarea. Și jurnalistul Arcadie Gherasim este stupefiat de plecarea la cele veșnice a scriitoarei ”ADIO, Antonina Sârbu, scumpa și buna mea colegă, te privesc și plâng”.

Dosar Media

Ai o noutate?