Foto: stop covid-19

Certificatului COVID-19 va deveni obligatoriu peste tot? Ce restricții vor fi impuse în perioada sărbătorilor de iarnă

Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică va examina un proiect de hotărâre ce prevede introducerea obligativității deținerii certificatului COVID-19, indiferent de culoarea codului în care se află localitatea.

Ministrul Sănătății, Ala Nemerenco, spune că necesitatea acestei restricții este impusă de răspândirea noii tulpini Omicron. Potrivit șefei de la Sănătate, în perioada sărbătorilor de iarnă vor fi înăsprite și regulile de traversare a frontierei de stat, notează IPN.

Ministrul Sănătății spune că numărul relativ redus al cazurilor noi de COVID-19 din ultima perioada nu ar trebui să relaxeze nici cetățenii și nici autoritățile.

Șefa de la Sănătate spune că experiența statelor care se confruntă deja cu noua tulpină Omicron determină Republica Moldova să se pregătească pentru un nou val de îmbolnăviri.

Ala Nemerenco spune că deja este examinată posibilitatea introducerii obligativității deținerii certificatului COVID-19 în toate locurile aglomerate. Măsura este discutată acum și cu mediul de afaceri.

”Specialiștii ANSP au înaintat un proiect de hotărâre către Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică ce prevede aplicarea certificatului COVID-19, indiferent de codul în care se află zona, raionul. Mă refer la codul verde, galben sau portocaliu. De roșu nici nu mai vorbim, pentru că în cod roșu sunt deja aplicate foarte multe restricții. Se impune solicitarea certificatelor COVID pentru accesul în mai multe locuri, o seriozitate mai mare la controlul respectării regulilor. Locurile cu cel mai mare potențial de infectare rămân transportul public, în special în orele de vârf, alimentarele, locurile publice în care se adună mulți oameni, unitățile de alimentație publică”, a spus Ala Nemerenco în cadrul emisiunii „Moldova în direct” de la postul public de televiziune.

Ala Nemerenco spune că Republica Moldova trebuie să preia experiența altor state care, în contextul răspândirii tulpinii Omicron, au introdus condiții mai dure de acces în țara.

Ministrul Sănătății spune că testele rapide ar putea fi făcute chiar în Aeroportul Internațional Chișinău pentru cei care se întorc din state cu potențial ridicat de infectare.

Turcan Ana

Ai o noutate?