Certificatul COVID-19, obligatoriu la nunți, cumetrii și zile de naștere – DETALII

Certificatul COVID-19 este obligatoriu pentru invitații la nunți, cumetrii și zile de naștere.

Potrivit hotărârii CNESP, certificatul COVID-19 este, din 1 octombrie, obligatoriu și pentru invitații la nunți, cumetrii și zile de naștere. La aceste evenimente vor putea participa cel mult 100 de persoane, în spații închise, sau 150 – în spații deschise, scrie ipn.md.

Certificatul COVID-19, obligatoriu la nunți, cumetrii și zile de naștere reprezintă fie certificatul de vaccinare, fie testul negativ, fie documentul ce confirmă prezența anticorpilor.

De astăzi, 1 octombrie, intră în vigoare prevederea Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică potrivit căreia unitățile HoReCa vor primi clienți, în interiorul localurilor, doar în baza certificatului COVID-19. Reprezentanții puterii spun că măsura e o reacție proporțională la alertele de cod roșu. Dar unii experți sunt sceptici în privința implementării acesteia.

„Riscul ca aceste prevederi să nu fie respectate este foarte mare. De la începutul pandemiei mesajele au fost contradictorii și inconsecvente. Nivelul de responsabilitate trebuie ridicat prin comunicare. Când aprobi interdicția de a intra în local fără certificat de vaccinare, trebuie să ai instrumente de control. Noi nu avem un sistem universal care să verifice aceste certificate”, a spus Ala Tocarciuc în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8.

Potrivit hotărârii CNESP, de astăzi, unitățile HoReCa din unitățile administrativ-teritoriale aflate sub cod roșu, inclusiv municipiile Chișinău și Bălți, dacă vor dori să activeze la capacitate maximă, vor trebui să ceară certificatul COVID-19 la intrare.


Dosar Media

Ai o noutate?