Colaj: Dosar Media

Cei 1,5 milioane de euro, găsiți într-un TIR, la Vama Leușeni, nu-i aparțin lui Adriano Dulgher

Adriano Dulgher, care se declara proprietarul celor peste 1.5 milioane de euro, depistați într-un TIR, la vama Leușeni, a fost scos de sub urmărire penală.
Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale a stabilit că de fapt, Dulgher nu are nicio legătură cu provenieneța banilor. Informația a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al PCCOCS, Emil Gaitur.

”PCCOCS a stabilit că persoana care pretindea că este proprietarul acelor bani nu are nicio legătură cu ei. Acesta nu mai este cercetat în calitate de bănuit. Investigațiile pe acest caz continuă”, a mai precizat Emil Gaitur.

Amintim că pe 18 aprilie, vameșii de la Leușeni au descoperit mai multe pachete în care erau ascunși 1 570 660 de euro. După o lună, Adriano Dulgher a declarat că acești bani îi aparțin și să i-a obținut dintr-o afacere din Africa. Mia mult decât atât, el i-ar fi trimis spre Moldova pentru a-i investi în agricultură.

Dosar Media

Ai o noutate?