Foto:newsmaker.md

Ce vor face procurorii chiar în ziua alegerilor prezidențiale – anunțul făcut de procurorul general

În ziua alegerilor prezidențiale, procurorii teritoriali și cei specializați vor examina în regim prioritar și în termen cât mai restrâns, încălcările electorale, informează Procuratura Generală.

Procurorul general, Alexandr Stoianoglo, a semnat o directivă prin care le cere procurorilor să sistematizeze toate sesizările despre încălcările legislației electorale din timpul scrutinului prezidențial din 1 noiembrie 2020.

Documentul emis de Procuratura Generală prevede informarea neîntârziată a PG despre orice faptă penală sesizată sau examinată, precum și despre soluția adoptată în consecință.

Acest lucru va permite, să se stabilească dacă ilegalitățile au putut influența rezultatele scrutinului, deoarece soluțiile urmăririi penale pot fi luate în calcul de Curtea Constituțională la validarea alegerilor.

Potrivit legislației, Procuratura este obligată să asigure examinarea, la sesizare sau din oficiu, a încălcărilor legislației electorale, precum împiedicarea exercitării libere a dreptului de vot sau a activității organelor electorale, coruperea alegătorilor sau falsificarea rezultatelor votării.

Dosar Media

Ai o noutate?