Ce se întâmplă la frontieră: Peste 140 de persoane au fost documentate pentru nerespectarea măsurilor de profilaxie

În ultimele 24 de ore, în punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 36.598 de traversări, dintre care cele mai multe au fost efectuate de către moldoveni pe sensul de intrare în țară.

Astfel, potrivit informației oferite de către Poliția de Frontieră, în doar 24 de ore 18.715 de cetățeni au revenit în R. Moldova, iar 17.883 de persoane au părăsit țara.

Din numărul celor reveniți în țară, 10.277 de cetățeni au traversat frontiera moldo-română, 3.496 treceri la frontiera cu Ucraina și 4.942 treceri aeriene.

Menționăm că la trecerea frontierei de stat nicio persoană nu a prezentat simptome ale infecției de tip COVID-19.

Pe parcursul a 24 de ore, polițiștii de frontieră au înregistrat următoarele acțiuni ilegale:
– zece persoane au încălcat regimul zonei de frontieră și cel al punctelor de trecere;
– un caz de transport ilegal de mărfuri;
– patru persoane identifcate cu consemn național;
– patru documente de călătorie falsificate;
– 143 de persoane au fost documentate pentru nerespectarea măsurilor de profilaxie, prevenire și/sau combatere a bolilor epidemice (art.76′ al CC al RM);

În punctele de trecere a frontierei au fost supuse screeningului 36.598 persoane și completate 4.111 fișe epidemiologice individuale.

Dosar Media

Ai o noutate?