Ce ne omoară încet, dar sigur: Unul din patru decese are legătură cu consumul de alcool

Ce ne omoară încet, dar sigur: Unul din patru decese are legătură cu consumul de alcool

Vinul rămâne cea mai consumată băutură alcoolică în Republica Moldova, inclusiv printre femei, fiind urmat de bere. În regiunile rurale, preponderent se consumă vin, iar în mediul urban – băuturile alcoolice tari. Berea, în majoritatea cazurilor, se consumă de tineri cu vârsta cuprinsă între 15-19 ani.

În ţară, unul din patru decese (26,1%) este asociat consumului de alcool, arată un comunicat de presă publicat astăzi de Agenţia Naţională pentru Sănătate Publică.

Cifrele au fost citate de specialiştii Agenţiei Naţionale pentru Sănătate Publică la o întrevedere cu preşedintele Asociaţiei SAF (Sindromul alcoolului fetal), Denis Lamblin, organizată, în data de 21 octombrie, la ambasada Franţei la Chişinău, transmite IPN.

Consumul de alcool reprezintă una dintre cele mai importante probleme social-economice şi de sănătate publică şi, concomitent, se numără printre primii cinci factori de risc pentru bolile netransmisibile. Riscul de a afecta sănătatea creşte odată cu fiecare băutură alcoolică consumată, atenţionează specialiştii.

Republica Moldova se află în topul ţărilor cu cel mai mare consum de alcool pe cap de locuitor în lume, cu toate că în ultimii ani se atestă o diminuare a acestuia: de la 15,2 litri alcool pur/locuitor la vârsta de 15+ ani, în anul 2016, la 12,9 litri în anul 2019. Potrivit Observatorului Global al Sănătăţii al OMS, bărbaţilor le revine 20,6 litri alcool pur/locuitor, iar femeilor 5,9 litri.

La gravide, consumul de alcool este un factor de risc pentru evoluţia sarcinii, fiind asociat cu moartea fătului, avort spontan, naştere prematură, creştere intrauterină deficitară a fătului, greutate mică la naştere a nou-născutului. Alcoolul interferează cu dezvoltarea normală a diferitelor ţesuturi şi organe ale fătului, în principal la nivelul sistemului nervos, determinând un spectru de tulburări ireversibile cunoscute sub denumirea de sindrom alcoolic fetal.

Tulburările Alcoolice Fetale sunt 100% prevenibile, iar cea mai bună metodă este evitarea completă a consumului de alcool în timpul sarcinii sau în perioada în care femeia îşi doreşte să conceapă un copil şi nu ştie cu siguranţă dacă este sau nu însărcinată. Nu există o cantitate de alcool care poate fi consumată fără riscuri în timpul sarcinii şi niciun tip de alcool fără riscuri asociate. Nu există un interval de timp în sarcină când consumul de alcool este lipsit de riscuri, notează specialiştii.

Dosar Media

Ai o noutate?