Redacția Dosar Media vă oferă săptămânal detalii despre sintagme ale căror sensuri sunt mai puțin cunoscute.
I-ați auzit deseori pe politicieni sau analiștii politici vorbind despre ”societatea spectacolului”, dar nu prea înțelegeați la ce se referă? În acest articol vom explica ce înseamnă ”societatea spectacolului” și când a apărut această formulare.
Guy Debord a fost cel mai influent membru al unui grup numit ”Situationisme International” ale căror rădăcini pot fi căutate într-o mișcare artistică, dar ale căror practici nu se limitau la artă. Nici n-o sanctificau. El și-a publicat lucrarea clasică despre societatea spectacolului în 1967, cu un an înainte ca revolta contra culturală să arunce în aer pietrele de pavaj din Paris. Debord a devenit atunci unul dintre promotorii mișcării, iar lucrarea lui, un text de cult, ale cărui fraze au fost aclamate de mulțimi.
Guy Debord (1931-1994) concepe spectacolul ca un produs de bază al societății moderne și, în același timp, ca originea ei, deoarece această societate renaște la rândul său în el alcătuind astfel un cerc vicios. Spectacolul ia naștere odată cu modernitatea urbană.
Guy Debord făcea parte din Internaționala Situaționistă, întemeiată în 1957 și ultima dintre mișcările de avangardă ale secolului al XX-lea, care a fost și trambulina de lansare a contraculturii. Situaționismul dorea ca viața cotidiană să devină un subprodus al artei, un mediu care să dea formă artistică existenței.
Necesitatea de a unifica populația prin impunerea unor modele culturale și funcționale la scară totală.
Societatea spectacolului este o societate fără politică
Societatea spectacolului este o societate fără politică, în care indivizii se văd deposedați brutal de posibilitățile și riscurile acțiunii: politica s-a transformat într-un spectacol, iar cetățeanul – un spectator în fața înscenării realizate de cei care mențin puterea pentru a menține ordinea dominantă.
Câțiva spectatori trăiesc în siguranța unei existențe liniștite, pașnice și bine gestionate, alții sunt victimele excluziunii și ale precarității; unii trăiesc în monotonie, în plictiseală, alții – în nebunie; toți se dovedesc incapabili să se unească cu ceilalți pentru a face ceva nou, incapabili de a înfrunta riscurile propriei activități, deoarece suferă de fluctuațiile neguvernabile ale unui sistem absurd și criminal.
În societatea spectacolului, facultatea omului pentru acțiune a fost înlocuită cu contemplarea neliniștită și admiratoare a unor forțe care se găsesc în afara controlului nostru.
Spectatorul nu acționează, și alienarea colonizează toate domeniile vieții: când muncește, dar încă și mai mult atunci când nu muncește, deoarece spectacolul este noul ”opiu al popoarelor” și în societatea spectacolului s-a produs o depolitizare absolută a vieții. Aceasta implică absența libertății, deoarece poporul crede că aceasta îi dirijează viața, când în realitate este un simplu spectacol pasiv.
Debord susținea că această ”cultură a spectacolului” a venit să dezorganizeze vechea unitate a clasei muncitoare, garantată de o ”cultură festivă în comun”.
Mai multe detalii puteți găsi în cartea ”Cultura generală în 365 de zile”, de Pedro Gomez Carrizo.
