CCM are nevoie de un nou judecător, doar 15 zile la dispoziție: Domnica Manole s-a adresat Consiliul Superior al Magistraturii

Președintele Curții Constituționale, Domnica Manole, s-a adresat către Consiliul Superior al Magistraturii, cu solicitarea de a iniția procedura de desemnare și numire a unui judecător al Înaltei Curți. Decizia vine ca urmare a decesului magistratului Eduard Ababei.

„Având în vedere decesul recent al unui judecător al Curții Constituționale, Preşedintele Curţii a sesizat astăzi autoritatea competentă (i.e., Consiliul Superior al Magistraturii), solicitându-i să numească un nou judecător. Potrivit articolului 20 alin. (2) din Legea cu privire la Curtea Constituțională, autoritatea competentă trebuie să numească un nou judecător în funcție în termen de 15 zile de la data sesizării Preşedintelui Curţii Constituţionale”, se menționează într-un comunicat al CCM.

Amintim că judecătorul Curții Constituționale, Eduard Ababei, a decedat la data de 27 ianuarie în vârsta de 52 de ani.

Dosar Media

Ai o noutate?