Cântăreața Lidia Buble a fost condamnată la un an închisoare cu suspendare, pentru că a mituit doi polițiști

Cântăreaţa Lidia Buble a fost condamnată joi de Tribunalul Bucureşti la un an închisoare cu suspendare, pentru că a mituit doi polițiști ca să nu fie testată pentru consumul de alcool. Potrivit deciziei instanţei, Lidia Buble a primit un an închisoare pentru dare de mită, însă magistraţii au dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, stabilind un termen de încercare pe o durată de 2 ani.

În această perioadă, Lidia Buble trebuie să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucureşti; să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă; să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii în comunitate, potrivit Agerpres.

De asemenea, cântăreaţa a fost obligată să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii la Agenţia Municipală pentru Ocuparea Forţei de Muncă sau la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie Socială Sector 1 Bucureşti, pe o perioadă de 90 de zile.
În acelaşi dosar, unul dintre poliţiştii care au primit mită de la cântăreaţă, Constantin Marius Miulescu, a fost condamnat la 3 ani închisoare cu suspendare şi interzicerea ocupării funcţiei de agent de poliţie pe durata unui an de zile. În plus, de la el a fost confiscată suma de 450 lei, reprezentând mita primită de la Lidia Buble.
În cazul a altor doi inculpaţi – un poliţist şi un prieten al Lidiei Buble – instanţa a dispus disjungerea dosarului şi judecarea lor separat. Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel. Conform DIICOT, la data de 15 februarie 2021, în intervalul orar 02,32 – 03,11, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe raza municipiului Bucureşti, doi poliţişti de la Rutieră au pretins şi primit mită suma de 900 lei de la Lidia Buble, pe care au oprit-o în trafic, pentru efectuarea unui control de rutină.

Lidia Buble le-a dat bani celor doi poliţişti pentru a nu fi testată cu aparatul etilotest, dar şi pentru a nu fi sancţionată contravenţional, întrucât nu avea asupra sa declaraţia pe proprie răspundere necesară pentru deplasarea pe timp de noapte pe parcursul instituirii stării de alertă pe fondul pandemiei COVID-19. În dosar a fost inculpat şi un prieten al cântăreţei pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la dare de mită, el fiind cel care, în noaptea de 15 februarie, i-a spus Lidiei Buble în timpul unei convorbiri telefonice să-i mituiască pe poliţişti, cu sume cuprinse între 300 lei şi 200 euro.

Procurorii DIICOT au prins-o întâmplător pe Lidia Buble în acest dosar. Prietenul care îi oferea sfaturi cântăreţei era vizat de o anchetă privind traficul de droguri, iar telefonul acestuia era interceptat de anchetatori.

Dosar Media

Ai o noutate?