Una dintre prioritățile principale ale Primăriei Chișinău în acest moment este vaccinarea cadrelor didactice pentru a readuce copiii la în sălile de clasă cât mai curând posibil. Cu toate acestea, nu se poate numi o dată exactă când elevii vor putea să revină la orele cu prezență fizică.
Declarațiile au fost făcute de către primarul Capitalei, Ion Ceban, în cadrul unei emisiuni de la Televiziunea Națională. Edilul șef spune că, potrivit medicilor, acum este necesar ca profesorii să primească a doua doză de vaccin.
Ion Ceban a subliniat că dorește ca elevii să se întoarcă la ore cu prezența fizică cât mai curând posibil, dar siguranța este primordială acum.
”Suntem oricum criticați. Fiecare decizie este foarte dificilă pentru noi. Am și eu copii, fiul meu merge la grădiniță, iar fiica mea merge la școală, văd cum au loc orele online și înțeleg totul. Acum am ales să lăsăm copiii acasă, la educație online, deoarece situația este foarte dificilă. Multe alte țări au procedat la fel. Poate că aceasta este o măsură nepopulară, dar principalul lucru pentru noi este siguranța tuturor cetățenilor. Acționăm întotdeauna în conformitate cu litera legii și, cred, facem ceea ce trebuie” a spus primarul capitalei.
Amintim că în primele trei zile la deschiderea Centrului de Vaccinare, activat de Primăria Chișinău săptămâna trecută, 622 de cadre didactice din școli și grădinițelor au fost vaccinate.
Municipalitatea negociază cu autoritățile centrale pentru a obține mai multe vaccinuri în vederea accelerării procesului de imunizare.