Când începe postul Crăciunului în 2021 și când se termină

Creștinii din toată lumea țin anual Postul Crăciunului, iar în această perioadă, ce durează 40 de zile, se respectă mai multe tradiții și obiceiuri. Pe parcursul acestei perioade, există anumite zile cu dezlegare la pește și untdelemn.

Postul Crăciunului este cea mai îndelungată perioadă de post din an. Iată când începe postul Crăciunului în 2021 și când se termină.

Când începe postul Crăciunului în 2021 și când se termină

Postul Nașterii Mântuitorului sau Postul Crăciunului, așa cum este cunoscut de către credincioși, ține 40 de zile. Lăsatul secului este pe 14 noiembrie. Anul acesta, Postul Crăciunului începe pe 15 noiembrie și durează până vineri, 24 decembrie.

Care este rolul Postului de Crăciun

Dumnezeu ne dă putință curățării trupești și sufletești, ținând acest post. Această perioadă amintește de cele patruzeci de zile de post ale Prorocului Moise, în așteptarea cuvintelor lui Dumnezeu, dar și de postul patriarhilor din Vechiul Testament.

În Postul Crăciunului credincioșii ar trebui să postească de:

– carne, brânză și ouă

– de asemenea, lunea miercurea și vinerea se consumă mâncare fără ulei și fără vin.

– sâmbetele și duminicile, până pe 20 decembrie inclusiv, se dezleagă de untdelemn, pește și vin.

-creștinii pot consuma untdelemn și vin, în cazul în care în zilele de luni, miercuri și vineri Biserica Ortodoxă prăznuiește vreun sfânt mare

– grâu fiert îndulcit cu miere, covrig, turte din făină și poame, se consumă în seara de Ajun. De Crăciun, indiferent de ziua în care cade se mănâncă de dulce.

Rugăciuni de spus în post

„Dacă vreţi să simţiţi bucuria Naşterii Lui Iisus Hristos, bucurie pe care au avut-o păstorii şi îngerii la Naşterea Domnului, postiţi, rugaţi-vă, păziţi curăţenia, faceţi milostenie, spovediţi-vă cu sinceritate, şi cei cărora vă vor da voie duhovnicii, aceia împărtăşiţi-vă cu curăţenie, iar atunci veţi simţi, pe de-a-ntregul şi cu adevărat, ce înseamnă Naşterea lui Iisus Hristos“, îndeamnă părintele arhimandrit Cleopa.

Rugăciune care se citește în fiecare post

„Dumnezeul nostru, nădejdea tuturor marginilor pământului şi a celor ce sunt pe mare, departe, Cel ce mai înainte ai întocmit, prin Legea Ta Veche şi Nouă aceste zile de post, la care ne-ai învrednicit să ajungem acum, pe Tine Te lăudăm şi Ţie ne rugăm: întăreşte-ne cu puterea Ta, ca să ne nevoim întru ele cu sârguinţă, spre mărirea numelui Tău celui sfânt şi spre iertarea păcatelor noastre, spre omorârea patimilor şi spre biruinţă asupra păcatului;

Ca împreună cu Tine răstignindu-ne şi îngropându-ne, să ne ridicăm din faptele cele moarte şi să petrecem cu bunăplăcere înaintea Ta în toate zilele vieţii noastre. Că Ţie se cuvine a ne milui şi a ne mântui pe noi, Hristoase Dumnezeule şi Ţie slavă înălţăm, împreună şi Celui fără de început al Tău Părinte, şi Preasfântului şi bunului şi de viaţă făcătorului Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!“.

Dosar Media

Ai o noutate?