Foto: radiochisinau.md

Bugetarii vor primi premii de la stat – Guvernul Chicu a alocat 520 milioane de lei

La sfârșit de an, bugetarii vor beneficia de premii de la stat. Guvernul condus de Ion Chicu a alocat aproape 520 milioane de lei în acest scop.

„În rezultatul verificărilor cu autoritățile publice centrale și locale, s-a identificat că în bugetele acestor autorități este un deficit pentru acest articol de cheltuieli. De aceea, astăzi prin Hotărârea respectivă noi suplimentăm acest buget, astfel încât toate instituțiile bugetare și, inclusiv școlile profesionale, să poată achita premiul anual pentru angajați, așa cum a fost decis prin Hotărâre de Guvern și așa cum trebuie să fie, până la sfârșitul acestui an”, a declarat Prim-ministru Ion Chicu.

În total, de premii în valoare de până la 50% din salariul de bază, se vor bucura peste 180 de mii de bugetari. Banii vor primi funcționarii publici, cadrele didactice, oamenii de cultură şi lucrătorii din domeniul sănătății.

Dosar Media

Ai o noutate?