Bărbați înarmați, reținuți la frontiera de stat: Riscă până la 3 ani de pușcărie pentru ceea ce au făcut
Poliția de frontieră a intervenit în forță sâmbătă seara pentru a reține trei bărbați înarmați. Incidentul s-a produs în nordul țării, la frontiera de stat din apropierea satului Tețcani, raionul Briceni.
Operațiunea a fost efectuată de un ofițer cu funcție de conducere din cadrul instituției, care a reușit să imobilizeze și să rețină o persoană, însă altele două au reușit să fugă.
Potrivit Poliției de Frontieră, cei trei indivizi aveau arme de vânătoare, iar în momentul în care au fost somați să se legitimeze, unul dintre ei l-a atacat pe ofițer. După ce l-a imobilizat pe agresor, acesta a solicitat grupul de intervenție și un echipaj al Inspectoratului de Poliție.
Ulterior, în regiunea unde s-a produs incidentul a fost depistată și ridicată o curea cu 12 cartușe de vânătoare. Agresorul, un bărbat de 39 de ani din satul Pererîta, raionul Briceni, a fost reținut pentru 72 de ore și riscă până la 3 ani de pușcărie.
În cadrul audierii, acesta mirosea a alcool, însă bărbatul a refuzat să treacă testarea alcoolscopică. Polițiștii de frontieră sunt pe urmele celorlalte două persoane implicate în incident.