Avocatul Poporului, adresare importantă: Pledez pentru elaborarea unor recomandări clare, mai multe tipuri de vaccin și responsabilitate

Avocatul Poporului pentru Drepturile Omului, Maia Bănărescu, a venit cu o adresare către întreaga țară, în contextul agravării situației pandemice din Republica Moldova.

Astfel, ombudsmanul menționează că această ”criză pandemică a atins cote alarmante ca urmare a stării de nepăsare, negare a unor realități evidente:  COVID-19 există și face ravagii  în țara noastră, zilnic răpind zeci de vieți. Virusul nu cruță pe nimeni și nu acceptă niciun fel de scuze, cum ar fi starea de oboseală de la măsurile impuse de pandemie, printre care purtarea obligatorie a măștilor de protecție, menținerea distanței sociale și respectarea normelor de igienă, lipsa vaccinurilor”.

Mesajul integral al Avocatului Poporului pentru Drepturile Omului, Maia Bănărescu:

Cu certitudine, fiecare știe mai multe cazuri în care petrecerile cu diferite ocazii  s-au soldat cu decese sau săptămâni,  chiar luni de tratament în spital sau la domiciliu.

Nonșalanța cu care virusul a fost tratat  ne aduce zilnic tot mai multe victime. Suntem în cădere liberă iar sistemul medical e mai aproape ca niciodată de colaps.

Stimați concetățeni, vă chem să estimați la rece starea de lucruri și să fiți responsabili față de oamenii apropiați și semenii noștri. Suntem în aceeași barcă –  adulți și copii, tineri și persoane în etate, miniștri și  țărani, deputați și medici,  antreprenori și pedagogi etc. – și depindem unul de altul. Avem drepturi, dar și obligații pe care trebuie să le respectăm pentru a nu periclita securitatea publică, viață și sănătatea celor apropiați. Să respectam cu strictețe  regulile sanitare, să dam dovadă de responsabilitate și solidaritate civică!

Mă adresez către autorități cu îndemnul să asigure un proces transparent  cu privire la procurarea vaccinurilor, să-l gestioneze eficient astfel încât acestea să fie achiziționate în termeni optimi și la prețuri rezonabile.

Chem autoritățile de resort să urgenteze și să optimizeze, printr-o mai bună organizare,  procesul de vaccinare, inclusiv prin crearea unor liste de așteptare pentru imunizare: în caz de refuz a unor persoane să se treacă la următorii din listă, continuându-se în același timp  campania de informare a populației despre importanța procesului de imunizare anti COVID. Este salutabilă ideea instituirii unei platforme online de înregistrare pentru vaccinare.

În cazul în care se va reuși procurarea mai multor tipuri de vaccinuri, pledez pentru oferirea posibilității populației de a opta pentru vaccinul cu care preferă să se imunizeze, evident în funcție de disponibilitatea acestora în stoc.

Îndemn autoritățile să ia în calcul și necesitatea eliberării unui certificat de vaccinare, care să asigure șansa mobilității persoanei care s-a imunizat.

Recomand responsabililor din cadrul MSMPS să întreprindă acțiuni suplimentare pentru a reduce termenul de așteptare pentru testate a persoanelor suspecte de contaminare,  dar și pentru a supraveghea eficient și suficient evoluția stării de sănătate a  persoanelor care se tratează la domiciliul.

Recomand de asemenea asigurarea punctelor de testare cu oximetre, pentru a oferi posibilitatea măsurării saturației oxigenului în sânge. De real folos ar fi și dotarea farmaciilor cu aceste aparate, alături de tonometrele disponibile.

Fac apel la forțele de ordine să supravegheze cu strictețe respectarea cerințelor impuse de Comisia națională extraordinară de sănătate publică, în particular în transportul public, instituțiile publice, cele de comerț de agrement. Consider necesare acțiuni suplimentare pentru eficientizarea mecanismelor de sancționare a agenților economici care încalcă flagrant deciziile Comisiei naționale extraordinare de sănătate publică.

Pledez pentru elaborarea unor recomandări clare și previzibile ce țin de procesul educațional pentru toate  treptele de învățământ, ca deciziile luate să fie rezonabile, necesare și proporționale riscului de infectare.

Vin cu un îndemn și față de politicienii din țară ca să acționeze în strictă corespundere cu interesul național și securitatea cetățenilor și să prezinte un model de urmare a regulilor sanitare.

 Proporțiile dezastrului pot fi reduse. Să fim responsabili și solidari pentru a depăși criza!

 

 

Dosar Media

Ai o noutate?