Foto: stop covid-19

ATENȚIE! De astăzi, magazinele vor activa doar până la 18:00, piețele până la 15:00, iar restaurantele până la 20:00

După ce s-a constatat că practic toate raioanele din țară se află sub ”Cod Roșu”, Comisia Națională de Sănătate Publică a decis să vină cu noi restricții.

Premierul interimar Aureliu Ciocoi spune că programul de activitate al magazinelor va fi redus din 20 martie, respectiv acestea vor active până  la ora 18:00. Totodată, modificări în grafic au și piețele din țară. Atenție, însă este vorba doar despre magazinele nealimentare și piețele alimentare.

Magazinele nealimentare vor activa doar până la 18:00, piețele alimentare și nealimentare până la 15:00, iar restaurantele până la 20:00

”Crește numărul pacienților intubați. Prin urmare, după îndelungate dezbateri, Comisia a ajuns la concluzia de a modifica programul de lucru a centrelor comerciale, piețelor, lucru care va permite degajarea fluxului de persoane în țară. De asemenea, restaurantele își vor încheia programul la ora 20.00”, anunță Ciocoi.

Premierul interimar a amintit că toți cetățenii care intră în Republica Moldova trebuie să prezinte un test COVID efectuat cu cel mult 72 de ore înainte. Altfel, vor fi obligați să stea 14 zile în carantină. Aceasta poate fi întreruptă doar dacă în a 10-a zi se face testul COVID.

Premierul interimar a mai spus că toate structurile vor fi antrenate în monitorizarea cetățenilor, ca măsurile să fie respectate în tocmai.

Dosar Media

Ai o noutate?