Atac terorist în Franța, soldat cu trei morți – o femeie a fost decapitată

Un atacator înarmat cu un cuțit a ucis trei persoane, inclusiv o femeie care a fost decapitată, la o biserică din orașul francez Nisa, transmite poliția pentru Reuters.

Primarul oraşului de la Marea Mediterană, Christian Estrosi, a catalogat acest incident drept unul terorist.
Estrosi, într-un mesaj pe Twitter,  a confirmat existenţa a trei victime şi a declarat că suspectul tot repeta sintagma ”Allah Akbar”.

Atacul are loc în contextul în care Franţa încă nu şi-a revenit după decapitarea, la începutul lunii, la Paris, a profesorului de istorie Samuel Paty de către un tânăr de 18 ani, de origine cecenă. Paty prezentase la clasă, la o oră privind libertatea de expresie, câteva dintre caricaturile din Charlie Hebdo care îl înfăţişau pe profetul Mahomed.

Dosar Media

Ai o noutate?