Aștepți o minune în 2021? Iată cele mai populare nume de copii

Alegerea prenumelui copilului e o chestie aparent simplă. Însă pe cât de ușoară ni se pare această sarcină, pe atât de grea este decizia finală. Fiecare părinte vrea să îi dea copilului său un prenume frumos, care să rezume inclusiv și cu numele de familie.

Pentru anul 2021 părinții caută pentru copiii lor nume cu semnificații puternice, eventual inspirate din mitologie. Sunt căutate nume care semnifică ”lumină”, ”putere”, ”speranță”, dar și nume care au aparținut unor zei sau unor sfinți.

Pentru băieți sunt preferate nume care până acum nu erau foarte populare, dar având în vedere sensul pe care îl au par să câștige teren în 2021.

Theodor, Oliver, Felix, Matei, Thomas, Sebastian, Arthur, Alexandru, Benjamin, Aryan, Ayan, Tobias, Andrei, George, Samuel, Daniel, Luca, Louis, Lucian, Joseph, Simon, Gabriel, Vincenţiu, Adam, Nicholas, Edward, Raul, Tudor, Martin, Liviu, Mihai, Marius, Narcis, Darius, Achim, Ciprian, Sorin, Ioan, Rareş, Radu, Albert, Codrin, Damian, Dominic, Eric, Horațiu, Mihnea, Oscar, Sabin, Fabian, Radu, Carol, Augustin, Victor.

Iată semnificația la câteva dintre ele:

Radu

Radu este un nume de băiat care tot revine în atenția părinților și apoi dispare. Este un nume românesc, de inspirație slavă, vechi în onomastica noastră de secole. Particula slavonă ”Rad” se traduce prin ”fericit”, ceea ce face ca și numele Radu să aibă o semnificație aparte în contextul vremurilor pe care le trăim.

Carol

Prenumele masculin Carol a fost popular o perioadă în România, în perioada cât țara noastră a fost regat, însă în timp a ieșit din uz. Totuși, semnificația sa îl aduce în atenția părinților în 2021. Numele Carol își are originea în cuvântul latin Carolus care se traduce prin liber. În România este folosit cu precădere ca nume de băiat, însă sunt zone ale globului unde și detele primesc acest nume.

Augustin

Cu un aer retro, numele de băiat Augustin pare că va fi auzit destul de des prin parcurile noastre în anii viitori. Se traduce prin ”a crește” sau ”măreț”. Numele este un derivat din Augustus care era unul dintre cele mai înalte titluri pe care le putea primi un împărat roman. 

Victor

Prenumele Victor nu mai are nevoie de traducere. Nu doar că este un nume masculin puternic, dar este și folosit în aproape toate culturile, cu scriere foarte puțin modificată, astfel încât, oriunde ar merge băiatul tău când va crește mare va avea un nume ușor de înțeles.

George

Forma modernă a numelui de sfânt Gheorghe, George a fost popular în România în anii 70-80. Totuși, a fost adus în atenția părinților mai ales datorită legendei sfântului despre care se spune că s-a luptat cu un balaur și a învins.

Nume de fete la modă în 2021

Părinții se ghidează după aceleași principii ca în cazul băieților când aleg numele fetelor lor. Semnificația puternică este principalul criteriu.

Felicia

Numele de fată Felicia vine din latinescul ”felicis” care se traduce prin ”fericit”. Forma sa masculină, Felix, este mult mai întâlnită. Datorită semnificației sale, acest nume a fost popular printre primii creștini, fiind purtat de mulți sfinți timpurii și de patru papi. A fost folosit în Anglia încă din Evul Mediu, deși a fost mai popular în Europa continentală.

Lucia

Lucia sau forma sa mai lungă Luciana sunt prenume feminine care vin din cuvântul latin ”lux” care înseamnă ”lumină”. Este foarte întâlnit în limbile italiană, spaniolă, portugheză, germană, engleză, suedeză, norvegiană, daneză, română, letonă și slovacă.

Irina

Numele de fată Iarina tot ”lumină” înseamnă, doar că de data aceasta are la bază limba slavonă. O varianta similară apare și la cehi, în forma Jarena. Nu este foarte des întâlnit la noi, dar este un nume ce poate deveni foarte popular prin prisma semnificației pe care o are.

Nadia 

Ce ne-a călăuzit tot anul 2020 și ne-a ținut încrederea vie? Speranța! Nu este de mirare că prenumele Nadia, care vine din rusescul ”nadejda” și se traduce prin ”nădejde” sau ”speranță” este ales de tot mai mulți părinți pentru botezul fetelor lor.

Larisa

Numele Larisa își are originea în denumirea regiunii Larissa din Thesalia, Grecia. În mitologia greacă Larissa era fiica lui Pelagasus, strămoșul eponim al Pelasgienilor, locuitorii mitici ai Greciei care au stabilit închinarea Zeusului Dodonean, Hefest, Cabeiri și a altor divinități.

În limba rusă numele semnifică „protecție„, iar în latină numele are însemnătatea de „veselă”. Este utilizat în limbile rusă, ucraineană, română și letonă.

Totodată, alte nume pe care le poți lua în considerare sunt: Aurora, Raluca, Minerva, Stela, Teodora, Timea, Valentina, Iulia, Andreea, Monica.

Dosar Media

Ai o noutate?