Astăzi e Înălțarea Domnului sau Ispasul, una din cele mai importante sărbători religioase

Creștinii ortodocși sărbătoresc astăzi Înălțarea Domnului sau Ispasul, una din cele mai importante sărbători religioase care amintește de ziua în care Iisus Hristos a urcat la cer. În biserici şi mănăstiri se oficiază slujbe de priveghere şi Sfânta Liturghie.

Denumirea populară a sărbătorii vine din slavă și înseamnă Mântuitor. Ispasul este sărbătorit în joia din a șasea săptămână după Paște, adică în a patruzecea zi după Înviere.

În ziua de Ispas, casele şi mormintele cimitirului sunt împodobite cu crengi de pom tânăr, iar la ferestre se pun frunze de leuştean. De asemenea, se fac pomeni pentru morţi, se împarte pâine caldă, brânză, ceapă verde şi rachiu. Este ultima zi din an în care se mai pot înroşi ouă.

Acum se încheie semănatul plantelor, în special al porumbului, se urcă boii şi juncanii la păşunile montane. În noaptea şi ziua de Ispas se culeg şi sfinţesc flori, frunze şi ramurile de alun, nuc, leuştean, paltin. Se cântă din bucium, să nu se prindă farmecele şi să alunge relele. Fetele şi femeile se încing peste mijloc cu leuştean.

La Ispas oamenii observă semnele timpului. Se spune că, cum va fi timpul de Ispas aşa va fi toată vara.

Despre sărbătoarea Înălţării Domnului, cea mai veche menţiune se regăseşte în lucrarea „Despre sărbătoarea Paştilor“, aparţinând lui Eusebiu din Cezareea. Aceasta era sărbătorită pe atunci odată cu Rusaliile, la 50 de zile de la Învierea lui Hristos.
Sursa: jurnal.md

Dosar Media

Ai o noutate?