Armata Națională, gata să intervină pe traseele naționale – sunt formate echipe mobile dotate cu tehnică Kamaz, URAL, KRAZ, ZIL 131

Echipele mobile ale Armatei Naţionale sunt gata pentru a interveni cu efectiv şi unităţi de tehnică specială la deblocarea drumurilor naţionale, evacuarea persoanelor și la acordarea ajutorului echipelor de deszăpezire ale instituţiilor de resort.

Ministrul Apărării în exerciţiu Victor Gaiciuc a dat ordin conducerii Armatei Naţionale să mobilizeze militarii şi unităţile de tehnică din dotare pentru a participa, la solicitarea autorităţilor publice locale şi Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), la lucrările de deszăpezire şi deblocare pe drumurile naţionale.

„Din cauza ninsorilor abundente din ultimele 24 de ore, militarii din Batalionul 4 antiaerian al Armatei Naţionale au venit în suportul colegilor de la IGSU cu efectiv şi tehnică pe traseul Căuşeni-Ştefan Vodă. De asemenea, o echipă mobilă din Brigada de infanterie motorizată “Dacia”, dotată cu tehnică specială, se află în acest moment pe traseul Albota de Jos, Taraclia, pentru a tracta maşinile deraiate de pe carosabil”, a menţionat Victor Gaiciuc.

Potrivit locțiitorului șefului Marelui Stat Major al Armatei Naţionale, general de brigadă Mihail Bucliş, în toate unităţile militare sunt formate echipe mobile, dotate cu unităţi de transport de tip, dotate cu , pregătite să intervină pentru acordarea ajutorului necesar.

La această oră în centrul și sudul țării se circulă în condiții de iarnă. Echipajele de patrulare însoțesc autospecialele pentru deszăpezirea drumurilor și presărarea materialului antiderapant.

 

Pentru siguranţa cetăţenilor, Poliția recomandă evitarea pornirii la drum pe timp de viscol şi ninsoare puternică, iar dacă deplasarea este absolut necesară, să vă informați în prealabil dacă pe traseul stabilit nu sunt drumuri blocate.

 

Dosar Media

Ai o noutate?