Foto:jc.md

Arcadie Barbăroșie: ”Unirea cu România este cel mai plauzibil scenariu pentru viitorul Republicii Moldova”

Unirea cu România este cel mai plauzibil scenariu pentru viitorul Republicii Moldova. Potrivit directorului Institutului pentru Politici Publice, Arcadie Barbăroșie, statul Republica Moldova, pe termen lung, nu are resurse proprii pentru a supraviețui, iar unica soluție este unirea cu România. În cadrul unei dezbateri publice organizate de Agenția de presă IPN, directorul IPP a menționat că războiul din Ucraina ar putea dura încă cel puțin câțiva ani, iar în Republica Moldova mereu vor exista cetățeni nostalgici după URSS care vor justifica acest război și vor susține Rusia în încercarea sa barbară de a-și restabili vechile teritorii.

Potrivit directorului Institutului pentru Politici Publice, sondajele de opinie arată că o parte dintre cetățenii Republicii Moldova justifică agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, menționând că armata rusă „apăra regiunile Donbas și Lugansk din Ucraina”. De asemenea, potrivit sondajelor de opinie, o parte considerabilă a societății consideră că NATO și țările occidentale nu trebuie să ajute Kievul în acest război.

Pe termen lung, singura modalitate a Republicii Moldova de a se dezvolta și progresa este unirea cu România, crede expertul. Potrivit lui, în lipsa surselor proprii și în condițiile în care Republica Moldova supraviețuiește doar din împrumuturi, reunirea cu România se va produce într-un viitor previzibil.

„În Republica Moldova nostalgicii după Uniunea Sovietică vor continua să existe, dar cred că într-un final Republica Moldova se va uni cu România, pentru că nu văd din ce resurse ar putea exista Republica Moldova. Uitați-vă ce fac tinerii noștri după absolvirea liceului, marea majoritate pleacă să învețe peste hotare”, a mai spus directorul IPP.

Dezbaterea la tema „Evoluția războiului ruso-ucrainean și influența acesteia asupra nostalgiei după URSS” este organizată de către Agenția de presă IPN, în cadrul proiectului „100 de ani de URSS și 31 de ani fără URSS: Nostalgia după Himere”, susținut de către Fundația germană „Hanns Seidel”.

Citește mai mult pe ipn.md

Dosar Media

Ai o noutate?