Foto: Canva

Ar fi pus în circulație 63 de mii de euro falși, pentru fapta lor riscă ani grei de pușcărie

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) anunță despre finalizarea urmăririi penale și trimiterea în judecată a dosarului celor trei membri ai grupului criminal organizat, învinuiți pentru punerea în circulație a 63 mii de euro falși.

Învinuiții continuă să se afle în stare de arest, iar una dintre persoane se află în arest la domiciliu.

Amintim, activitatea criminală a grupului a fost deconspirată de procurorii PCCOCS, de comun cu angajații autorității polițienești.

Membrii grupului au vârste cuprinse între 30 și 47 de ani și au fost anterior judecați pentru alt gen de infracțiuni.

Pentru fapta de care sunt învinuiți, legea penală prevede pedeapsa cu închisoarea pentru un termen de la 7 la 15 ani.

Dosar Media

Ai o noutate?