Foto: anre.md

ANRE a decis ziua când le va veni de ”hac” petroliștilor care majorează prețurile la carburanți orchestrat și nejustificat

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) anunță pentru luni, 14 iunie, ora 15:00, desfășurarea ședinței publice în cadrul căreia va fi examinat și supus aprobării proiectul de hotărâre privind aprobarea Metodologiei de calcul și aplicare a prețurilor la produsele petroliere.

Proiectul a fost elaborat în strictă conformitate cu prevederile Legii nr. 54/2021 pentru modificarea Legii nr. 461/2001 privind piața produselor petroliere care prevede o nouă modalitate de stabilire a prețurilor de comercializare a produselor petroliere principale și a gazului lichefiat de către „agenții economici” care activează în sectorul dat.

În scopul asigurării transparenței procesului decizional, ședința va fi transmisă online pe pagina oficială a ANRE. Precizăm că în ultima perioadă au avut loc mai multe majorări la carburanți.

Scumpirile în lanț ale carburanților au început la mijlocul lunii decembrie și nu au mai încetat. Prima dată, prețurile au crescut, în medie, cu 60 de bani. La mijlocul lunii ianuarie au fost anunțate prețuri și mai mari, iar ultima scumpire a carburanților a avut loc pe 12 martie.

În legătură cu majorările din ultima perioadă, fracțiunea Platforma DA cere convocarea urgentă a ședinței plenare a Parlamentului pentru examinarea situației pe piața produselor petroliere.

Dosar Media

Ai o noutate?