Foto: Facebook//MSMPS

Acum un an era doar o singură persoană infectată, iar astăzi au fost confirmate 647 de cazuri noi de COVID-19

La data 7 martie 2020, a fost confirmat primul caz de infecție cu noul tip de coronavirus (COVID-19) în Republica Moldova. Este vorba despre o femeie, cu vârsta de 48 de ani, revenită pe 7 martie 2020 din Italia, cursa Milano-Chișinău.

Iar astăzi, 7 martie 2021, la un an distanță, în Moldova au fost confirmate 647 de cazuri de infecție cu noul coronavirus, dintre care unul de import, după ce au fost efectuate 2078 de teste. În total, până la ziua de astăzi, în ţară au fost înregistrate 195 252 de cazuri de COVID-19.

Potrivit datelor Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, din numărul total de cazuri,  24 sunt lucrători medicali.

Totodată, în cadrul instituțiilor medico-sanitare spitalicești sunt internați 4205 pacienți confirmați cu infecția COVID-19, dintre care 335 în stare extrem de gravă, iar 68 de pacienți sunt conectați la aparate de respirație asistată.

În același timp, în tratament la domiciliu cu forme ușoare și moderate de COVID-19 se află 11469 de persoane, iar 17 773 sunt sub supraveghere la domiciliu.

Alte 862 de persoane au fost vindecate. În total, 171 330 de persoane au fost tratate de COVID-19.

Totodată, 20 de persoane și-au pierdut viața în urma complicațiilor provocate de COVID-19, numărul morților ajungând la 4111.

 

Dosar Media

Ai o noutate?