Accident grav lângă satul Horeşti, raionul Ialoveni – Trei persoane au ajuns la spital

Grav accident în apropierea localităţii Horeşti, raionul Ialoveni. Trei persoane, printre care o minoră de 15 ani au fost internate în spital după ce automobilul a derapat de pe şosea. Ulterior s-a stabilit că maşina era condusă de o tânără de 24 de ani. 

Potrivit ofițerului de presă al IP Ialoveni, Mariana Didenco, accidentul s-ar fi produs din cauza faptului că pe timp de ploaie şoferul nu a adaptat viteza corespunzătoare. În urma impactului, au avut de suferit doi pasageri cu vârstele de 54 şi respectiv 50 de ani, printre care şi minora de 15 ani. 

Şoferiţa a fost supusă testului alcoolscopic care a demonstrat că aceasta nu a consumat băuturi alcoolice. 

Alte cirscumstanţe se stabilesc.

Dosar Media

Ai o noutate?