Accident cumplit în Ucraina! Autocarul de pe cursa Chișinău – Kiev s-a ciocnit violent de un camion: Un moldovean a murit, soția lui e în reanimare

Accident cumplit în Ucraina! Autocarul de pe cursa Chișinău – Kiev s-a ciocnit violent de un camion: Un moldovean a murit, soția lui e în reanimare

Potrivit Poliției din Ucraina, accidentul a avut loc marți, în jurul orei 04:00, în satul Lyubashivka.

Autocarul cu numere de înmatriculare moldovenești s-a lovit violent de un camion cu cereale care staționa pe marginea drumului. Potrivit oamenilor legii, șoferul autocarului de pe cursa Chișinău Kiev a pierdut controlul asupra mașinii.

Ministerul de Externe oferă detalii detalii

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene, prin intermediul Consulatului Republicii Moldova la Odessa a reușit să obțină detalii despre accidentul care s-a produs în această dimineață. Potrivit MAEIE, autocarul înmatriculat în Republica Moldova se afla pe cursa Chișinău – Kiev, iar la bord erau 20 de pasageri.

Autoritățile precizează că persoana care a decedat în urma impactului este un moldovean de 61 de ani, iar soția acestuia este internată în spital, în secția de reanimare.

„Alte trei victime ale accidentului, cetățeni ucraineni, au avut nevoie de îngrijii medicale, fiind internate la spitalul din localitatea Podolsk. Ancheta este în curs de desfășurare, iar Consulatul de la Odesa se află în contact cu autoritățile ucrainene pentru obținerea informațiilor privind circumstanțele producerii accidentului, precum și oferirea asistenței consulare familiei îndoliate”, se menționează în comunicatul de presă emis de MAEIE.

Dosar Media

Ai o noutate?